ActualitateFlash

De ce nu este ajutat adăpostul privat de căţei din Sântuhalm?

Natalia Bumbac

Adăpostul privat de căţei din Sântuhalm, al Asociaţiei „Salvaţi-l pe Lăbuş!“ rămâne sub semnul incertitudinii. Doar datorită unei mâini de voluntari, cei peste 500 de căţei nu mor de foame şi nu se întorc pe străzile localităţilor din zonă. Patrupezii abandonaţi de stăpânii lor ar putea să rămână într-o bună zi fără hrană, sau ar putea ajunge din nou pe străzi, abandonaţi, din lipsă de voluntari care să-i îngrijească.

Numărul animalelor creşte zi de zi
Am mers acolo împreună cu Terezia Dinu, una dintre voluntarele care are grijă de patrupezi. De la poarta adăpostului, un cor de 500 de voci de căţei au întâmpinat-o. Le-a adus 10 găleţi de peste 10 litri de hrană gătită, conserve şi alte bunătăţi. Asta face Terezia Dinu de două ori pe săptămână. Stă la adăpost zile întregi pentru a îngriji animalele, ajutată fiind de cei doi îngrijitori, Ilona şi Liviu, care stau permanent acolo. Mai sunt şi alţi voluntari, precum judecătoarea Rodica Tănase din Deva, care donează lunar sume mari de bani. Un ajutor consistent, constând în hrană, vine lunar de la sponsori din Germania. Tineri din Germania vin periodic la adăpost să facă curăţenie, spre ruşinea noastră, a celor de acasă. Lunar, sunt daţi spre adopţie 10-15 căţei, în Franţa, Germania, Elveţia, Belgia, sau Marea Britanie. Însă, numărul câinilor nu scade şi nevoile lor cresc de la o zi la alta. Zilnic sunt aduşi căţei aici. Ultima dată au fost aduşi şapte pui de la o instituţie de stat. Pe lângă aceştia, voluntarii salvează de la eutanasiere, adoptându-i, căţei de la adăpostul de stat, cu care se învecinează, administrat de Asociaţia Judeţeană pentru Protecţia Animalelor, din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. Asta, în timp ce adăpostul de stat, pentru care noi, contribuabilii, plătim bani grei, nu face nimic pentru a lua maidanezii şi a-i duce acolo. Pentru că, toată lumea a priceput că acest serviciu de la CJ a fost înfiinţat pentru a reuşi să nu mai avem câini vagabonzi pe străzi. În schimb, avem câini în adăposturi private, care trăiesc graţie unor oameni cu suflet mare, iar angajaţii de la serviciul CJ o duc bine mersi, cu lefuri babane şi fără să-şi facă treaba. Cerem public, conducerii CJ să arate câţi bani se cheltuie cu acest serviciu ş icât la sută merge pe salariile acestor angajaţi.

One thought on “De ce nu este ajutat adăpostul privat de căţei din Sântuhalm?

  • Ce angajati de treaba!
    Pai de ce dau druul la animale noaptea pe furis in zona pestis etc…?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura