Sport

Cupă europeană de judo la Deva

11 JudoCiprian Marinuţ

Sala Sporturilor din Deva va intra în circuitul internaţional al competiţiilor de judo în luna mai a acestui an, când va găzdui o etapă de „Cupa Europeană”, la nivel de juniori (U21 – sub 21 ani). Uniunea Europeană de Judo a oferit României această competiţie din cauza situaţiei politice delicate din Ucraina, iar Federaţia Română de Judo a atribuit-o oraşului Deva, deoarece SCM Deva s-a achitat cu succes de găzduirea unor turnee finale ale campionatului naţional.
Onoare şi obligaţii
„Cupa Europeană de Juniori” de la Deva este programată în perioada 17-18 mai şi va fi urmată de un stagiu internaţional de pregătire care va avea loc din 19 până în 22 martie. Este prima competiţie de judo de nivel internaţional care va avea loc la Deva, iar oficialii de la SCM Deva îşi doresc ca organizarea să fie una ireproşabilă. La competiţie vor participa sportivi din întreaga Europă, dar şi din ţări de pe alte continente care îşi programaseră deja prezenţa în Ucraina. „Este o onoare pentru oraşul Deva şi pentru SCM Deva să găzduiască o astfel de competiţie de top care reprezintă o premieră pentru judeţul nostru. La concurs vor fi prezenţi în jur de 200 de sportivi juniori din întreaga lume, astfel că vom face eforturi ca organizarea să fie fără cusur. Cu siguranţă vom avea sprijinul Federaţiei Române de Judo şi dorim o colaborare cât mai bună şi cu autorităţile judeţene şi locale”, a afirmat Mugurel Ciuşcă, directorul SCM Deva şi al Centrului Naţional de Judo de la Deva.
Competiţii peste competiţii
Patru judoka de la SCM Deva, componente ale Centrului Naţional de Judo de la Deva, au plecat azi în Lituania, pentru a participa la finalul săptămânii la o etapă de „Cupa Europei”. Mihaela Chiş (categoria 44 kilograme), Enoke Meszaroş (categoria 57 kilograme), Dumitriţa Rus (categoria 52 kilograme) şi Alexandra Pachiţescu (categoria 57 kilograme) vor fi însoţite de antrenoarea Ramona Enache şi au ca obiectiv clasări pe podium sau pe locurile fruntaşe. „Fetele au efectuat un stagiu de pregătire centralizată la Izvorani, iar acest concurs este primul din 2014. Ştiu că au tras tare în cantonament şi că sunt ambiţioase, astfel că obiectivul lor este să obţină rezultate cât mai valoroase”, a precizat Mugurel Ciuşcă.
Competiţiile de judo vor continua şi săptămâna viitoare, chiar la Deva. Astfel, în perioada 28 februarie – 1 martie Sala Sporturilor urmează să găzduiască etapa finală a Campionatului Naţional de cadeţi (U18- sub 18 ani).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura