Cum e viaţa de jurnalist la Jocurile Olimpice

Am primit în ultimele zile mai multe mesaje de la colegi sau prieteni care mă felicitau că sunt prezent aici, la Tokyo, la Jocurile Olimpice.Le mulţumesc tuturor, dar le transmit că nu trebuie să fiu invidiat, deoarece viaţa de jurnalist, aici, la Tokyo, acum, nu e foarte uşoară.

Dezinfectanți peste tot
Să mă explic: din motive cunoscute, legate de pandemia de Covid-19, măsurile de se­cu­ritare impuse de către organizatori sunt dra­co­nice. Nu vorbesc aici de faptul că eşti obli­gat să porţi masca atât în interior cât şi în ex­terior, în autobuyz, pe stradă, în locaţiile unde se desfăşoară competiţia olimpică. Excepţie, atunci când mănânci sau bei apă.
Autobuzele pleacă de la hotel la ore fixe, anun­ţate în prelabil, dar nu urcă în maşină decât maximum 20 de călători, obligatoriu dez­infectant la urcare şi la coborâre.Maşina te duce direct la MTM (autogarea olimpică), nu opreşte decât la punctele de unde mai pot urca alţi jurnalişti, cu condiţia să fie locuri, dacă nu, se aşteaptă următorul mijloc de trans­port. De la autogară se pleacă cu alte auto­buze spre locaţiile unde se desfăşoară în­trecerile. Alt autobuz, din nou, dezinfec­tant. La sosirea de la baza sportivă, începe ne­bu­nia. Mai întâi, dezinfecţie, apoi verificări peste verificări (menţionez, foarte necesare), con­frun­tarea acreditării cu posesorul ei se face electronic, deci nu există cale de înşelare cu înlocuirea titularului, apoi verificare la bagaje, exact ca şi la un aeroport. Conţinutul sticlelor este atent verificat, de obicei esti pus să guşti din sticla sau sticlele cu apă (sunt mereu mai multe din cauza căldurii), apoi scoţi tot ce ai în rucsac, sau geantă.Dacă nu ai nimic com­pro­miţător, ai făcut primul pas spre intrare.
Voluntarii de aici sunt foarte amabili, sări­tori dar majoritatea nu vorbesc decât limba japoneză, un impediment care crează multe probleme de comunicare. Eşti nevoit să cauţi în Press Book, un manual destul de gros şi greu, care conţine datele despre tot ce este în sistemul de organizare de la Tokyo. Dacă nu te descurci, pierzi legăturile auto cu bazele sportive. De obicei, ca un exemplu, spre Arieke Arena, unde sunt mai multe discipline în desfăşurare (gimnastică, volei, handbal, tenis de câmp), pleacă un autobuz la 15 minute. Durează însă verificările la poarta de intrare, control, etc. Încă un exemplu intere­sant: deşi ai acreditare, accesul pe baza spor­tivă este limitat doar în prima parte a zilei şi doar după ce ai obţinut o confirmare la o soli­citare de acces la întrecerile din ziua respec­tivă. Nu ai e-mailul de confirmare, nu intri la competiţie. După amiază sau la reuniunile la care se organizează finale, intrarea este permisă numai cu un tichet special, care se predă nominal de către reprezentantul Comi­tetului Olimpic Naţional, la o solicitare ante­rioară. Totul pentru a fi respectate acele con­diţii de securitate.

Nu poți vorbi cu nimeni
Spre exemplu, la finala pe echipe la gim­nastică artistică, am avut acreditarea, tichetul, e-mail+ul (l-am trimis ca să mă asigur că pot fi acolo) dar nu am reuşit să mă strecor la conferinţa de presă, deoarece nu aveam un alt tichet emis de către cei din Centrul de presă al evenimentului, aşa că am asistat la declaraţiile campioanelor mondiale la un televizor pus la dispoziţie în centrul de presă.
La atletism, nataţie, box, jurnaliştii nu au per­misiunea să de apropie de competitori, ultimii fiind cu un şir de gradene metalice așe­zate într-un dispozitv care practic îi apără pe sportivi de gazetari, unii mult prea insistenţi. Sunt condiţii pe care eu personal nu le-am mai întâlnit până acum.
Revin la hotel. Suntem readuşi desigur cu autobuzul, care pleacă la orele fixe din autogară. La hotel, în recepţie este un, să îi spunem poliţist, care se ocupă cu evidenţa celor care vin şi pleacă. Scrie pe un formular ora intrării, dar e bine să nu întârzii mai mult de 15 minute de la sosirea autobuzului în faţa hotelului, deoarece poliţistul te notează şi la trei abateri vine şi o amendă usturătoare.Nu este permis să intri în dialog cu persoane ne­cunsocute, stăm în cameră câte un singur participant şi pentru ca să evite eventualele în­tâlniri, cei din aceeaşi ţară stau la etaje di­ferite.Ne vedem în autobuz, la competiţii, la au­to­gară sau seara la masă, distanţați social.
Nu se fac comunicări legate de cradul de infectare, dar fiecare dintre noi aflăm pe sur­se că nu e chiar aşa, de speriat, cum am fost informaţi.
Tot despre pandemie. De la sosirea mea la Tokyo, am fost testat antigen în fiecare zi iar la plecarea din Japonia sunt obligat să fac un test PCR necesar companiei aviatice la decolare. Nu e greu, dar e obositor, deoarece sunt obligat să mă prezint zilnic,dimineaţa, la prima oră, pentru test, pe nemâncate , etc..Nu ai făcut testul….vine amenda.
Nu pot spune că am văzut japonezi prea mulţi, doar pe cei din sistemul de organizare, în general tineri, studenţi sau elevi sau, dar mai puţini, adulţi pensionari. Poliţiştii sunt peste tot, mai multe segmente dar mențio­nez că, la porțile de intrare, controlul este fă­cut numai de reprezentanţii armatei japoneze.
Japonezii au făcut eforturi deosebite pentru organizarea acestei ediţii a Jocurilor Olimpice, dar oboseala se vede la tot pasul. Căldura năucitoare şi umiditarea extrem de ridicată face ca cei neobişnuiţi cu aşa ceva să cadă repede. Am văzut colegi întinşi pe jos în centrele de presă, în autobuze, iar in zonele de recreere dorm pe bănci.
Stupoarea pentru mine este faptul că nu găseşti coşuri de gunoi la colţul străzii, aşa cum este normal, nu am găsit pe holurile de la bazele sportive. În centrule de presă sunt cutii de carton pentru depozitarea paharelor, a sticlelor şi a resturilor dar coşuri mari de gu­noi, pubele, etc nici vorbă. Apa este îmbu­te­liată la stice de plastic şi are un preț conve­nabil. Spre comparaţie:
O sticlă cu apă plată de 0,5 litri valorează 100-140 de yeni
O ciocolată de 75 grame între 230 şi 280 yeni
O porție cu felul doi la prânz este între 400 şi 600 de yeni
O mască de protecţie pentru faţă -150 yeni
O sticlă de dezinfectant de 100 ml valo­rează între 300 şi 800 de yeni
Cum pâine nu se prea foloseşte aici (la bază este orezul) am găsit într-un magazin un pa­chet cu 3 felii, cam 100 grame total cu 320 yeni.
Calculaţi şi dvs. cursul vieţii aici, cu men­ţiunea că 100 de yeni valorează la cursul BNR cam 4 lei.
Despre rezultatele din ultimele zile ale spor­tivilor români, ele nu sunt pe măsura efortu­rilor făcute de federaţii sau de COSR, chiar dintre sportivii cu potenţial, unii clacând neaşteptat. Aici menţionez eşecul canotoarelor din barca amiral al canotajului românesc, barca de 8+ 1 fete, care s-a situal la final pe locul 6, după ce cu o zi înainte stabilise un nou record mondial sau a înotătorului Robert Glinţă, care nu a reuşit să urce pe podium la nici o finală deşi era creditat cu o medalie la această ediţie.

Nicolae Gavrea, corespondentul special al cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN