Sport

CS CFR Simeria şi-a premiat campionii pentru 2019

Nicolae Gavrea

În cadru restrâns, de această dată, familia clubului sportiv simerian, care a trecut recent printr-o dramă, odată cu pierderea unui adevărat profesionist, sensei Dorin Vesa (decedat într-un accident de circulaţie), a organizat ca în fiecare an festivitatea decernării premiilor pentru cei mai buni reprezentanţi ai clubului în anul competiţional 2019.
Prezent la acest moment, primarul oraşului, Emil Rîşteiu, a ţinut să îi felicite personal pe sportivii şi tehnicienii de la CS CFR Simeria şi să le ureze ca în 2020 performanţele lor să fie la fel de remarcabile, pentru a recompensa astfel sprijinul asigurat de către comunitatea locală.
Urmare voturilor acordate de către membrii consiliului de administraţie a clubului, pe baza propunerilor venite de la părinţi şi sportivi au fost acordate următoarele premii:
Trofeul de popularitate pentru antrenorii Dorin Vesa – karate (premiu acordat post mortem, ridicat de fiul său, Ionuţ Vesa), Constantin Vişan şi Gabriel Dărăban şi pentru sportivii Raul Herţa, Richardo Dodoi şi Alexandru Ciobanu.
Antrenorul anului 2019 a fost desemnat: Constantin Vişan – fotbal, iar sportivul anului 2019 a fost desemnat fotbalistul Ciprian Bostan (premiat de către componentul echipei naţionale de juniori, Paul Opric, venit special pentru acest eveniment).
Au mai fost acordate o serie de premii pentru cei care promovează prin activitatea lor sportivă, oraşul Simeria, deşi sunt acum legitimaţi la alte cluburi din ţară: Ioan Alexandru Mureşan – caiac-canoe, de la LPS Cetate Deva, Cornel Stan – multiplu campion naţional de off-road, Patrick Săliştean – ciclism. S-au mai acordat şi premii pentru cunoaşterea istoriei sportului simerian: Alex Antonio Barbărasă, Adina Cristina Barbărasă şi Ioana Mădălina Herci. Nu a lipsit de la acest moment, bineînţeles, Moş Crăciun, care a venit cu sacul plin pentru toţi sportivii clubului CFR Simeria.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura