Sport

Serbare şi vizite surpriză la LPS Cetate Deva

Nicolae Gavrea

La LPS Cetate Deva a avut loc la finalul săptămânii trecute, serbarea anuală de Crăciun, cu colinde tradiţionale, daruri, emoţii şi (pentru unii), prima întâlnire cu Moş Crăciun, eveniment mult aşteptat de elevii acestei entităţi sportive. De remarcat că elevii au pregătit momente artistice, de această dată nu numai cu elemente din gimnastică, dar şi un spectacol de colinde, alături de membrii Ansamblului Coroniţa din Republica Moldova, aflaţi în turneu în judeţul Hunedoara.
Una dintre surprize a fost şi faptul că o mare campioană, legitimată la clubul devean, Daniela Silivaş-Harper, venită la Deva din Statele Unite ale Americii, unde este stabilită, a fost cea care i-a salutat pe sportivii prezenţi la serbare, iar Moşul a sosit ca de obicei, dar de această dată cu o maşină a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara şi a intrat în sala de festivităţi… pe geam, cu un sac mare plin de cadouri, pentru fiecare sportiv, profesor sau antrenor de la LPS Cetate.
De altfel, în cursul zilei de vineri, două campioane mondiale şi olimpice, gimnastele Daniela Silivaş-Harper şi Gina Gogean, performere memorabile în sportul în care românii au scris istorie, au făcut o vizită la Primăria Devei, unde s-au întâlnit cu edilul şef al municipiului. Florin Nicolae Oancea (foto) le-a împărtăşit celor două sportive, ambele acum antrenoare, câteva dintre planurile administraţiei locale, care vizează nu doar gimnastica, ci sportul în general. În timpul întâlnirii cu fostele campioane, s-a lansat ideea realizării, în Deva, a altor două proiecte importante: o Alee a Gimnasticii şi un Muzeu al Sportului. Acesta din urmă va fi, de fapt, o radiografie a performanţei din toate ramurile sportive – pentru că Deva este încă un oraş al campionilor. Din dragoste pentru sport şi pentru Deva ei natală, Daniela Silivaş-Harper a promis să treacă din nou Oceanul, pentru a fi prezentă la inaugurarea acestor proiecte care vor spune povestea unor performanţe cu adevărat memorabile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura