Actualitate

Criză acută de medici la spitalul judeţean

Alice Brandisz04 spital deva (16)

Criza de personal din sistemul sanitar este veşnica problemă pentru care încă nu s-a găsit o soluţie. Cele mai multe spitale din ţară se confruntă cu aceeaşi situaţie: volum de muncă foarte mare şi cadre medicale prea puţine, atât în rândul medicilor, cât şi în cel al asistenţilor medicali. Nici Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva nu face excepţie în acest sens, de mai multă vreme instituţia amintită funcţionând cu medici prea puţini.
Specializări fără nici un candidat la concurs
În ultimii doi ani, la spitalul devean au fost scoase la concurs mai multe zeci  de posturi de medic, însă fără mare succes, deoarece doar o mică parte din ele s-au ocupat. Asta, pentru că nu s-au prezentat candidaţi, muţli dintre medici preferând să muncească în ţările din vestul Europei, unde condiţiile sunt net superioare celor din spitalele româneşti, iar salariile aşişderea.
Potrivit declaraţiei medicului Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, anul trecut şi anul acesta, au fost scoase la concurs 32 de posturi pentru medici specialişti şi primari pe diferite specializări. Dintre acestea, s-au ocupat doar 15. Mai mult de jumătate din posturi au rămas libere, deoarece nu au fost solicitanţi. Secţiile cele mai căutate, unde au fost angajate cadre noi sunt Medicina Legală, Anatomie Patologică, Radiologie Imagistică sau Recuperare. Nici un candidat nu s-a prezentat însă pentru Pediatrie, Cardiologie, Oncologie,  UPU-SMURD. Posturile rămase libere de mai multe ori vor fi scoase din nou la concurs în perioada urmăroare, însă şansele ca ele să fie ocupate sunt minime. Cel mai mare spital din judeţ mai are nevoie însă de încă 60 de medici. Printre secţiile care au nevoie în continuare de medici sunt UPU, Cardiologie, Oncologie, Radiologie, Urologie sau Pediatrie.
Probleme sunt şi cu asistenţii medicali
Şi în rândul asistenţilor medicali situaţia este problematică, repartizarea acestora nefiind direct proporţională cu volumul de muncă de pe secţii. Potrivit celor declarate de doctorul Demeter, şi aici personalul este deficitar. Este adevărat, există unele secţii care au un număr nejustificat de cadre medicale medii, iar la altele personalul este prea puţin, ceea ce impune în primă fază o reorganizare.
„Bineînţeles că pe anumite secţii există deficit şi în rândul asistenţilor medicali. Însă aici va trebui făcută o reorganizare a personalului. Conducerea spitalului va analiza situaţia şi se va orienta către o repartizare judicioasă, în funcţie de volumul de muncă şi de nevoile fiecărei secţii în parte. Ce pot să mai arăt este că la ora actuală cheltuielile de personal sunt foarte mari. În mod normal, acestea nu trebuie să depăşească 70 la sută din bugetul spitalului, or în momentul de faţă noi le depăşim. Din aceste motive, conducerea spitalului va aproba concursuri doar pentru posturi unde este strictă nevoie,“ afirmă Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.
Spitalul din Deva funcţionează la ora actuală cu 1.184 de angajaţi, pe cele peste 30 de secţii. Dintre aceştia 171 sunt medici, 36  personal sanitar superior (biologi, chimişti, psihologi, kinetoterapeuţi), 577 de asistenţi medicali, 261 personal medical auxiliar, adică infirmiere, sau brancardieri şi 139 sunt  personal TESA şi muncitori.

One thought on “Criză acută de medici la spitalul judeţean

  • SA CRAPE CINE MINTE?
    SAU SA VINA AUTORITATILE SA-L INTREBE DE CE MINTE?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura