ActualitateFlash

Copiii vin cu o boală şi pleacă cu mai multe

Livia Botici

Problemele din Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Deva par să nu se mai termine. Deşi, în presă au tot apărut articole, referitoare la necazurile suferite de micuţii internaţi aici şi de părinţii acestora, se pare că factorii de răspundere nu iau nici o măsură. Probabil, se aşteaptă ca vreun copil să moară în această secţie, ca să se şi sesizeze cineva.

Recent, părinţi care au avut copiii internaţi în Secţia de Pediatrie din Deva, au reclamat faptul că micuţii lor erau internaţi cu o boală şi acolo se procopseau cu altele. De pildă, un părinte a fost obligat să-şi externeze copilul din secţia amintită, deoarece după câteva zile de spitalizare, a acuzat dureri de stomac, vărsături şi deshidratare puternică. Şi nu este singurul caz de acest fel. Cu toate că părinţii respectivi susţin că există un virus în interiorul secţiei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi managerul spitalului spun că aşa ceva este imposibil.

„Dezinfecţia se face cu apă chioară”

Să fie limpede pentru toată lumea. Nu avem nimic de împărţit cu conducerea secţiei respective, cu medicii de acolo. Dimpotrivă, îi cunoaştem ca profesionişti deosebiţi, şi avem tot respectul pentru ei. Dar numărul celor care se plâng că în Secţia de Pediatrie a spitalului din Deva lucrurile nu stau foarte bine este în continuă creştere. Oamenii susţin că în această secţie nu se foloseşte dezinfectant, ci se spală pe jos cu apă şi atât. Cei mici, care ajung să fie internaţi în acest loc se îmbolnăvesc mai tare, lucru care-i nemulţumeşte pe părinţi şi asta pe bună dreptate. Nimeni nu dă vina pe medici, însă o secţie de spital, chiar funcţionând într-un imobil vechi şi inadecvat, cum este cel din Deva, totuşi, nu trebuie să fie sursă de contractare a diverselor infecţii şi maladii.

„Nu există nici o infecţie”

Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, dr. Dan Florea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, spune că este imposibil ca aceşti copii să se fi îmbolnăvit în Secţia de Pediatrie. „Am vorbit cu epidemiologul spitalului, iar acesta mi-a spus că, săptămânal, din secţia de Pediatrie, se prelevează probe de pe lenjeriile de pat, de pe ustensile şi de pe toate instrumentele cu care se intră în contact. În ultimii ani, nu a fost descoperită aici nici o infecţie nosocomială. Fiind caniculă, este posibil ca micuţii să fi consumat alimente care au stat la soare”, a declarat dr. Dan Florea.

Aşa o fi, cum susţine domnul director, dar atunci, de ce tot mai mulţi aparţinători ai copiilor internaţi la pediatrie se plâng de condiţiile precare de aici?

La rândul ei, dr. Dumitra Ştefan, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, a declarat că „noi nu am fost sesizaţi cu privire la existenţa unor infecţii nosocomiale, în Secţia de Pediatrie. Ancheta în incinta secţiei o putem face numai dacă suntem sesizaţi şi dacă avem câteva probe, aşa că aşteptăm ca părinţii să ne contacteze, iar apoi, vom demara ancheta”.

2 comentarii la „Copiii vin cu o boală şi pleacă cu mai multe

  • Managerul….Dan Florea sa isi puna dioptrii triple,…poate asa vede si el mizeria care este acolo…ce asteptati oameni buni sa moara cineva sa va sesizati de mizeria care este in acest spital?Doamne fereste sa se intample ceva cu vre-un copil ca va linseaza parintii ….MIZERABILILOR

  • Si eu am avut baietelul de doar 1 an si 4 luni internat cu o otita si a iesit din spital cu diaree si probleme de stomac iar asta s-a intamplat in iarna cind mancarea nu se strica de la caldura. Cat despre mizerie si limbajul asistentilor medicali, nu mai e nimic de zis. Copilul mi-a fost mutat de 3 ori intr-o saptamana de spitalizare pe motiv ca „ocupa” patul din salonul unui anumit doctor. Pot spune doar ca medicii sunt intr-adevar constiinciosi insa din pacate cu o floare nu se face primavara. Sa aiba toti copiii sanatate si sa nu ajunga la spital.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura