Contrar aparenţelor, numărul câinilor vagabonzi din judeţ s-a diminuat

04 caini-vagabonzi-adusi-clandestin-in-orastieOana Mihnea

Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, se zbate să rezolve problema câinilor vagabonzi, însă resursele financiare nu sunt suficiente. Chiar şi aşa, în ultimii doi ani, numărul patrupezilor străzii a scăzut semnificativ, însă aceştia continuă să reprezinte o ameninţare pentru cetăţeni.

Costuri mari şi datorii
Pentru anul în curs, Consiliul Judeţean şi-a onorat partea de finanţare către SJOAFS în proporţie de 90 la sută. Suma totală cerută de serviciu a fost de 1,9 milioane lei. Cu banii primiţi, SJOAFS a reuşit să renoveze adăpostul de câini de la Călan, să îl finalizeze în proporţie de peste 80 la sută pe cel de la Petroşani şi să acopere costurile pentru funcţionare. „Avem 60 de angajaţi, 12 maşini, trebuie să cumpărăm foarte multă hrană pentru câinii din adăposturi şi avem contract cu firma de neutralizare, cu care am negociat un preţ de 0,4 euro pe kilogram. Cheltuielile de funcţionare sunt foarte ridicate, mai avem datorii şi către furnizori, dar încercăm să ne descurcăm“, a declarat medicul veterinar Adrian Cioran, directorul executiv al SJOAFS Hunedoara.

Se suspendă contractele
Adunarea Generală a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân“ a stabilit o cotizaţie din partea primăriilor de 2,5 lei pe cap de locuitor pentru o perioadă de un an de zile, pentru câinii fără stăpân. Majoritatea administraţiilor locale de la noi din judeţ au aprobat această cotizaţie. De aceea, în 17 decembrie va avea loc o nouă AGA, unde se va discuta despre această problemă şi va fi lămurită situaţia exactă a primăriilor care nu au fost de acord cu acest tarif. Potrivit conducerii SJOAFS Hunedoara, celor care nu vor plăti, fiind vorba despre bani de la bugetul local, le va fi suspendat contractul de delegare a serviciului. Unele administraţii locale sunt sceptice din acest punct de vedere, pentru că rezultatele nu se observă iar alocarea de bani nu are temei. „Cu toate problemele financiare pe care le avem, am reuşit să strângem o mare parte din câinii aflaţi pe străzi. Adevărul este că aceştia nu pot dispărea peste noapte, mai ales că sunt foarte multe persoane care îşi lasă animalul de companie pe drumuri, dacă nu îl mai pot ţine acasă. Implicit, numărul celor vagabonzi se înmulţeşte. Totuşi, în ultimii doi ani, în judeţul Hunedoara, numărul câinilor fără stăpân a scăzut cu aproximativ 60 de procente şi facem toate eforturile să rezolvăm problema în totalitate“, a adăugat medicul veterinar Adrian Cioran, directorul executiv al SJOAFS Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.