Concedieri la Mureşul Deva
Antrenorul Mureşului, Gheorghe Barbu, a identificat cel puţin două „verigi slabe” ale echipei sale, astfel că a decis să renunţe la serviciile atacantului Marcel Şandor (foto stânga) (33 de ani) şi mijlocaşului Bogdan Spătaru (23 de ani), întrucât, cei doi nu au reuşit să convingă. „Şandor şi Spătaru nu mai fac parte din planurile mele de viitor. Li se vor rezilia contractele. Spătaru a avut destul timp să arate ce poate, însă nu a reuşit nimic. Lui Şandor nu prea am ce să-i reproşez ca fotbalist, însă la cu totul altceva mă aşteptam de la el. La vârsta şi experienţa lui vroiam să fie un lider în vestiar şi să facă diferenţa pe teren”, a spus Barbu, care a anunţat că preferă să promoveze tinerii.