ActualitateFlash

Bolnavii de virozã au umplut spitalul

06 copii cu virozemarti

Nicoleta Popa

O dată cu răcirea vremii, îmbolnăvirile de viroză au crescut simţitor, majoritatea cazurilor înregistrându-se în rândul celor mici. Ca urmare, numărul copiilor care au ajuns la Secţia de Pediatrie din Deva s-a dublat, comparativ cu săptămâna trecută. Medicii abia mai fac faţă numărului mare de micuţi care se prezintă în stare gravă la spital, majoritatea cu laringită, pneumonii şi bronşite.
„La această oră, toate cele 48 de paturi ale secţiei de pediatrie sunt ocupate. Pentru a face faţă numărului mare de copii care se prezintă la spital, mergem într-un ritm alert, cu investigaţii rapide, iar copiii a căror stare de sănătate dă semne de ameliorare continuă tratamentul acasă. Aceştia sunt externaţi numai în situaţia în care părinţii dau garanţia că vor respecta indicaţiile medicului”, a declarat şeful Secţiei de Pediatrie, medicul primar Ruxandra Clepce.

Aglomeraţie în week-end
La sfârşit de săptămână, numărul copiilor care vin la spital se dublează faţă de cei care se prezintă în timpul săptămânii. Iar timpul de aşteptare în faţa uşii de gardă ajunge şi la două ore. Medicii spun că această aglomeraţie cauzată de faptul că, în week-end, cabinetele medicilor de familie sunt închise, iar la Secţia de Urgenţe nu se acordă asistenţă copiilor. În plus, la sfârşit de săptămână lucrează un singur medic pediatru, care, pe lângă consultaţiile de ambulatoriu, trebuie să asigure şi garda pe secţie.

Vaccinul antigripal întârzie
Nu numai micuţii fac cu greu faţă temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ci şi adulţii. În ultima săptămână, numărul persoanelor diagnosticate cu viroze respiratorii a crescut cu 20 la sută faţă de săptămâna trecută, înregistrându-se deja 2.100 de cazuri. Chiar dacă startul la vaccinul antigripal s-a dat încă de săptămâna trecută, în judeţul Hunedoara nu a ajuns nici o doză din cele 80 de mii solicitate de Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura