Comunicat de presă al deputatului Laurenţiu Nistor. Klaus Iohannis, în realitatea paralelă – o voce izolată

13 mai 2018 | 6 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2019, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în lipsa unor realizări notabile ale acestui mandat, atacă pe nedrept actualul Guvern, prezentând cifre care nu au nici o legătură cu realitatea economică. Mai mult, de la înălţimea funcţiei sale, preşedintele Iohannis îşi permite nu numai să solicite obsesiv demisia premierului Viorica Dăncilă, dar şi să ameninţe că „ar face bine să facă ce i se spune”. Prin aceste ieşiri iresponsabile, antidemocratice, Klaus Iohannis riscă să pună în pericol nu numai credibilitatea instituţiei preşedintelui României, ci însăşi credibilitatea politică în plan internaţional.

Guvernul României susţinut de coaliţia PSD-ALDE îşi exercită mandatul primit de la Parlament în condiţiile câştigării alegerilor parlamentare din 2016 cu un vot de încredere covârşitor din partea românilor care s-au prezentat la urne. În aceste condiţii, preşedintelui Iohannis nu mai trebuie să-i explice nimeni de ce Guvernul Viorica Dăncilă este unul legitim! De asemenea, chiar şi în urma unei lecturi superficiale a Legii fundamentale, nu trebuie să te numeşti specialist în drept constituţional să înţelegi că legitimitatea şi mandatul exercitat de Guvern pot fi retrase doar de către Parlament, forul legislativ suprem al ţării.
Guvernul României, prin măsurile luate, şi-a demonstrat eficienţa, fapt resimţit de majoritatea românilor, chiar dacă de la tribuna conferinţelor de presă de la Palatul Cotroceni lucrurile sunt prezentate într-o realitate paralelă.
Iată doar câteva exemple pe care Klaus Iohannis le ocoleşte atunci când mimează îngrijorarea în legătură cu evoluţia economiei româneşti.
Potrivit execuţiei bugetare la patru luni – realitate ignorată de preşedintele Iohannis, veniturile românilor au crescut în 2017 cu 12,5% faţă de anul în care România a fost condusă de „Guvernul Meu”, an în care veniturile au scăzut cu 4,4% faţă de 2015.
Valoarea investiţiilor s-a dublat în primele patru luni ale anului 2018. Astfel, de la 2,9 miliarde de lei alocate în ianuarie-aprilie 2017, valoarea investiţiilor din primele patru luni ale acestui an ajunge la aproape 6 miliarde de lei!
Valoarea fondurilor europene atrase de către ţara noastră a crescut în primele luni ale acestui an cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 5 miliarde de lei. La acest capitol trebui să subliniem faptul că, în 2016, au fost atraşi cei mai puţini bani europeni din 2013 încoace.
PIB-ul României l-a depăşit pe cel al Greciei în primul an de Guvernare PSD-ALDE, depăşind valoarea de 187 de miliarde de euro, fapt ce poziţionează ţara noastră pe treapta a 16-a în topul economiilor din Uniunea Europeană. Aşa cum este stabilit în programul de Guvernare, până în 2020, România va depăşi alte două economii importante: Cehia şi Portugalia.
Şomajul a scăzut la 3,81%, cel mai mic procent de după 1989, iar producţia industrială a crescut cu peste 10 procente în luna martie faţă de luna februarie. Comenzile noi în industrie sunt mai mari cu 15,8% în primul trimestru al anului faţă de 2017, iar cifra de afaceri din industrie a crescut cu 13,7% în primul trimestru al anului.
Acestea sunt doar câteva dintre exemplele care contrazic discursul populist al preşedintelui Iohannis, care rămâne o voce izolată în spaţiul public, susţinând contrariul în încercarea disperată de a agita apele.
Indiferent de strategia electorală a lui Klaus Iohannis, în ciuda atacurilor şi ameninţărilor lansate, cu toate sperietorile confecţionate în curtea Cotroceniului, Guvernul PSD-ALDE îşi continuă programul de guvernare votat de români.
România nu-şi pune în joc statutul de membru al Uniunii Europene, aşa cum insinuează Klaus Iohannis, ci îşi consolidează poziţia atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Şi o va face în continuare, fără ezitare!
Laurenţiu Nistor, deputat de Hunedoara,
preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Hunedoara

Comentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Ciprian spune:

    De ce Consiliul Judetean Hunedoara PSD nu incepe asfaltarea drumului judetean din Parang ??? Valea jiului a votat tot timpul cu PSD de 28 ani !!!

  2. Cristoi spune:

    Preşedintele Iohannis are dreptul la opinie, cât şi dreptul de a cere explicaţii sau chiar demisia Guvernului sau unui membru al Guvernului. Preşedintele Iohannis este si el legitimat prin plebiscit popula, având mai multe voturi decât PSD-ul sau ALDE, partide care sunt moştenitoare ale fostului PCR.

  3. Aligatoru cenusiu spune:

    Opriti-l oameni buni pe asta ca aiureaza, psd-ului i s-a urcat puterea la cap si ii afecteaza emotional.

  4. Anticomunist spune:

    Traiasca tovarasul Nistor Laurentiu si seful sau suprem Dragnea Liviu.
    (Poate pe asta-l publicati, ca vad ca criticile nu prea)

  5. iovu spune:

    Tractoristii gandesc, cugeta ? Du-te mai, la arat !

  6. Vlad Voicu spune:

    xxxxxxxxxxx

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 14.05.2018

Daniel Minea, tânăr din Aninoasa Pentru că a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare, pedeapsă primită...

Bulina albă, 14.05.2018

Prof. univ. dr. Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani Pentru organizarea fără cusur a manifestărilor dedicate împlinirii a 70 de...

Gura lumii, 14.05.2018

Un afacerist dintr-o regiune săracă a judeţului nostru, deţinător al unui adevărat imperiu, dar cu o odraslă pusă pe cheltuială...

Închide