ComunitateEducatie si cultura

Centenarul unui mare scriitor: Marin Preda

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu spri­jinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează activități culturale me­nite să îmbogățească cunoștințele participanților din diverse domenii, activități dedicate unor personalități ilustre din țară și din lume. Facem acest lucru mai ales pentru a oferi tinerilor noi informații care să le întregească pe cele deja primite la orele de la școală.

Nu a mai avut răbdare
„Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a dedicat o activitate culturală specială împlinirii a o sută de ani de la nașterea, la 5 august 1922, a marelui prozator român Marin Preda. Unul dintre cei mai importanți scriitori români din a doua jumătate a secolului XX, Marin Preda a fost o personalitate marcantă a vieții noastre literare pe care a îmbogățit-o cu creații remar­cabile, romane apreciate atât de criticii literari, cât și de către cititori. Marin Preda face parte dintr-un șir impre­sionant de scriitori care s-au născut în sate din Câmpia Română, în Teleorman, colț de Românie de care toți au fost le­gați sufletește: Gala Galaction, Constantin Noica, Miron Radu Paraschivescu, Zaharia Stancu fiind cei mai prestigioși. Prezentarea purtând titlul ((Povestea unui scriitor. Marin Preda)) a evocat și detaliat toate marile momente care au marcat biografia celui cu care timpul n-a mai avut răbdare și a părăsit mult prea repede această lume”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.

Ultimul roman
„Parcursul scriitoricesc al lui Marin Preda a fost urmărit de la debutul publicistic, în 1942, cu schița Pîrlitu’ în ziarul „Timpul” și, apoi, cu debutul edito­rial, în 1948, cu volumul de schițe și povestiri Întâlnirea din pământuri, mo­mente care anunțau deja prozatorul viguros care va deveni unul dintre cei mai importanți scriitori români din se­colul XX. Apariția romanului Moromeții, în anul 1955, reprezintă un punct de inflexiune în dezvoltarea romanului românesc modern, roman urmat de celelalte scrieri care întregesc opera acestui mare prozator. Cuvintele criti­cului Eugen Simion sunt revelatoare în definirea profilului literar al scrii­to­rului: Marin Preda nu poate fi conceput fără Moromeții, Risipitorii, Imposibila întoar­cere, Marele singuratic etc. Și, de la un punct al biografiei lui, el începe să fie creat, ca individ social, de aceste puter­nice scrieri. Într-adevăr, Marin Preda nu înseamnă doar Moromeții. Marin Preda înseamnă nuvelele cu care a debutat în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Marin Preda înseamnă și ro­manele ce au urmat Moromeților, Marin Preda înseamnă și Delirul, romanul care a dat naștere unei puternice emoții în rândul cititorilor și a stârnit nemul­țu­mirea sovieticilor din cauza curajului cu care Marin Preda a abordat un subiect de maximă sensibilitate, Marin Preda înseamnă și ultimul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, o critică severă a totalitarismului românesc pe care pro­za­torul l-a cunoscut atât de bine, Marin Preda înseamnă și confesiunea de o sinceritate totală din Viața ca o pradă. Pe scurt, Marin Preda înseamnă un pro­zator de uriaș talent, un prozator hrănit din opera marilor romancieri clasici fran­cezi și ruși, Balzac și Dostoievski, cum însuși mărturisește”, a adăugat Bara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura