FlashPolitica si administratie

Celelalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, aproape la Consiliul Judeţean

Sorina Popa

Cetăţile dacice, cu excepţia Sarmizegetusei Regia, care este deja, sunt tot mai aproape de a ajunge în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Senatorii au aprobat cu unanimitate de voturi, în urmă cu două zile, proiectul de lege care prevede regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Deputaţii vor da însă votul final.

”Ţinta braconajului arheologic”
Senatorul PSD Viorel Sălan (foto), unul dintre iniţiatorii acestui proiect de lege, susţine că legea se referă la cetăţile dacice înscrise pe lista patrimoniului UNESCO. Acestea sunt următoarele: Cetatea Costeşti (localitatea Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara), Cetatea Costeşti-Blidaru (localitatea Costeşti, comuna Orăştioara de Sus), Cetatea Luncani Piatra Roşie (localitatea Alunu, comuna Boşorod), Cetatea Băniţa (localitatea Băniţa, comuna Băniţa), Cetatea de la Căpâlna (localitatea Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba).
”Aceste monumente unice sunt mărturii vii ale evoluţiei centrelor fortificate de la sfârşitul epocii fierului din Europa şi au fost în ultimii 20 de ani ţinta braconajului arheologic şi de aceea au nevoie de măsuri urgente de protecţie”, a precizat Viorel Sălan, senator social-democrat.

Fonduri europene pentru restaurare
Se ştie că Sarmizegetusa Regia se află în administrarea CJ Hunedoara din anul 2013. În 2018, aici au fost înregistraţi 65.000 de turişti, iar în 2019, până în acest moment, au fost 70.000 de turişti.
”Votul unanim dat arată că senatorii au înţeles importanţa demersului de transmitere în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. În contextul actual, încredinţarea administrării cetăţilor dacice către Consiliul Judeţean Hunedoara este cea mai bună soluţie, mai ales dacă ţinem cont de modelul de administrare, ca exemplu de bună practică, de la Sarmizegetusa Regia. Consiliul Judeţean Hunedoara intenţionează să acceseze fonduri pentru efectuarea lucrărilor specifice de conservare şi restaurare, dar şi pentru susţinerea activităţilor de punere în valoare a siturilor din Munţii Orăştiei, cu scopul de a asigura integrarea lor în circuitul turistic internaţional. Ne exprimăm încrederea că deputaţii vor trata cu aceeaşi responsabilitate acest demers şi, în consecinţă, vor da un vot favorabil acestei propuneri legislative”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara după votul din Senat privind acest proiect de lege.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura