Politica si administratie

Ce vor să facă șefii DSP-urilor pentru sănătatea noastră

Directorii executivi ai direcţiilor sa­ni­tare din judeţele Arad, Timiş şi Hune­doara s-au reunit vineri la Deva pentru a discuta modalităţi concrete de cola­bo­rare în cadrul proiectului „Alianţa Ves­tului pentru Sănătate Publică”, primul de acest fel din ţară.
Astfel, Horea Timiș, directorul DSP Arad, Flavius Cioca, directorul DSP Timiș și Sebastian Mezei, directorul DSP Hu­ne­doara sunt cei trei șefi de la Sănătate Pu­blică care au avut curajul să pună pe roate această Alianță.
Alianța Vestului pentru Sănătate Pu­blică, prima de acest fel din țară, a fost înființată cu scopul implementării unei Strategii de să­nătate pe regiunea VEST, într-un pro­gram pilot de dezvoltare re­gional pe șase componente strategice: di­gitalizarea DSP-urilor prin implementarea de soluții inte­li­gente de eHealth, analiza nevoilor de ser­vi­cii medicale, optimizarea transferurilor in­ter­județene a pacienților, optimizarea re­surselor umane în domeniul sanitar la nivel de regiune, realizarea unor echipe comune de control interjudețene, elaborarea de politici de sănătate publică la nivel regional.
Potrivit directorului executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, se doreşte ca această colaborare să devină un exem­plu de bune practici în sănătatea publică, cele trei DSP-uri fiind în slujba a peste 1,5 milioane de locuitori care ar putea avea nevoie de servicii medicale. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura