Politica si administratie

Ce înseamnã sã ai un primar şcolit de belgieni

Ciprian Gheorghe Achim DSC01348

Nicolle Ebner

Despre comuna Lelese, am putea vorbi ca despre buricul pământului printre comunele din România. Dacă în urmă cu vreo şapte-opt ani nici nu figura pe harta ţării, acum, comuna Lelese este pe cale de a deveni unul dintre cei mai importanţi poli de producţie a energiei „verzi”, pentru tot Ţinutul Pădurenilor şi municipiul Hunedoara.

Finanţări externe de un milion de euro, pe an

Ciprian Achim (foto) este unul din puţinii primari hunedoreni şcoliţi de lectori belgieni, din Bruxelles, şi cu patalama europeană ca agent de dezvoltare. Prin urmare, a învăţat, încă din 2002-2003, să identifice oportunităţile de dezvoltare ale comunei Lelese, pe care, apoi, să le suprapună peste posibilităţile de finanţare europeană. Vizitele de lucru în Belgia l-au „luminat”, în sensul că nu mai dă crezare specialiştilor, care toată ziua îşi dau cu părerea la televizor, când de fapt, realitatea este cu totul alta. Aşa că, primarul s-a pus pe treabă, reuşind să aducă investiţii în comună, de un milion de euro/an, în condiţiile în care bugetul local nu este mai mare de 50.000 lei/an. „În 2008, pe SAPARD, am obţinut prima finanţare externă din judeţ, de un milion de euro, pentru repararea unui drum forestier de pe raza comunei. Avem apă şi canalizare în toate satele comunei-Lelese, Sohodul şi Cerişor, mai puţin Runcu Mare, care este pe malul apei. Tot cu bani europeni, am introdus fibră optică până în Lelese. Noi nu aveam deloc telecomunicaţii iar acum, fiecare copil are calculator şi Internet la şcoală, avem telefonie fixă, şi câte un punct de acces public la informaţii la căminul cultural din Lelese şi din Cerişor, unde avem Internet”, spune primarul Ciprian Achim. Aşa că nu-i de mirare că gospodinele din comună, când nu mai pot de dorul copiilor sau al bărbaţilor plecaţi la muncă prin străinătăţuri, se postează în faţa calculatorului, unde stau la poveşti cu cei dragi, ca pe vremuri în faţa porţii. Până şi studenţii care au bunici în comună îşi petrec o bună parte din vacanţe la Lelese, pentru că au în permanenţă legătura cu civilizaţia.

Cu voia naturii, parc eolian la Lelese

Tot în urma unei vizite în Belgia, primarul comunei Lelese a prins din zbor şi şansa producerii de energie „verde”. Ciprian Achim a identificat în temutele vijelii şi arşiţe solare, care pârjolesc pământurile comunei, o nouă oportunitate de a le folosi spre dezvoltarea zonei. „Avem o colaborare cu un consorţiu spaniol specializat în energie verde, cu care suntem în tratative destul de avansate. De peste un an şi jumătate se măsoară vântul din Lelese, pentru obţinerea de energie eoliană. Aparatura amplasată la noi transmite datele colectate direct în SUA, în vederea înregistrării şi prelucrării. Apoi, se mai face o serie de măsurători oficiale, prin satelit, a intensităţii luminii solare, pentru amplasarea de celule fotovoltaice. Dacă rezultatul măsurătorilor va fi favorabil, la Lelese se va produce, în primă fază, energie pentru toată zona pădurenilor, inclusiv municipiul Hunedoara”, menţionează primarul Ciprian Achim. Tensiunea este enormă. În plină perioadă de criză, se preconizează o investiţie de peste 200 de milioane de euro, iar întâlnirea între marii producători-finanţatori, reprezentanţii consorţiului spaniol şi administraţia locală din Lelese va avea loc în perioada 1-15 februarie, în Spania. Atunci se va şti cât de profitabile sunt vântul şi canicula din Lelese.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura