Campionatul Naţional de Karate Tradiţional Fudokan

12 martie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Peste 200 de sportivi reprezentând 16 cluburi din partea de vest a României au participat la finalul de săptămână la Campionatul National de Karate Tradiţional Fudokan pentru copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori – Zona Ardeal, etapă organizată de către CS Ronin, la Sala Sporturilor din Deva. Competiţia de la Deva a fost una deosebit de spectaculoasă, deoarece a permis calificarea sportivilor la finala naţională programată la Iaşi.

Dintre sportivii cluburilor din judeţul Hunedoara s-au evidenţiat cei de la CS Budo Kurai Samurai Hunedoara, pregătiţi de Janos Simo. Astfel, Andrei Ţăr şi Daria Pascu (locul I la juniori embu mixt), Victor Iancu (locul I la kumite cadeţi), Darius Fedorciuc (locul I la Jiyu Ippon kumite individual), Alexia Muntean (locul I la kata copii I), Daria Pascu (locul II junioare kata individual, locul III la kumite şi la fuguko), perechea Sabrina şi Darius Fedorciuc (locul II la embu mixt copii), echipa alcătuită din Ştefan Popa, Alexandru Anghel şi Darius Fedorciuc (locul III la Jiyu Ippon kumite copii), Andreea Boşorogan (locul III la Jiyu Ippon kumite copii) au obţinut rezultate care le vor permite participarea la întrecerile de la Iaşi.
De la clubul CS Ronin Deva vor participa la finala de la Iaşi şi sportivele Rebeca Cismaşiu (cea care a avut o evoluţie apreciată la kata individual cadeţi) şi Renate Andrei (cu rezultate notabile la kata individual copii).
De menţionat modul deosebit în care s-au derulat întrecerile de la Deva, cu sprijinul nemijlocit al multiplului campion mondial şi european, Mircea Popa, care deşi a fost acum arbitru, a coordonat foarte bine echipa care s-a ocupat de organizarea întrecerilor de la Sala Sporturilor.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Judo: Devenii, calificaţi la etapele finale ale campionatelor naţionale şcolare

Sâmbătă s-au desfăşurat în paralel la Deva, în Sala de Atletism a L.P.S. „Cetate“ Deva, întrecerile etapei de zonă a...

Prorogarea termenului prevăzut pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 7.03.2019, Proiectul Ordonanţei de urgenţă...

Secretarul Primăriei Hunedoara câştigă procesul cu denigratorii săi de pe Facebook

Secretarul Primăriei municipiului Hunedoara, Dănuţ Militon Laslău (foto), a câştigat la Judecătoria Hunedoara procesul intentat administratorului paginii de Facebook ”Hunedoara...

Închide