Actualitate

Cabana Cheile Buţii, emblematică în Valea Jiului, distrusă de flăcări

Maximilian Gânju

Cabana situată la poalele Retezatului, în localitatea Câmpu lui Neag, cea mai veche din partea de vest a Văii Jiului, a fost distrusă în noaptea de duminică spre luni de un incendiu. Cabana Cheile Buţii era cunoscută la nivelul întregii ţări datorită vizitelor făcute de Traian Băsescu în perioada în care a fost preşedinte, complexul fiind un loc favorit al acestuia.

Incendiul a fost deosebit de puternic şi s-a extins cu repeziciune, dat fiind faptul că aproape întreg complexul turistic era construit din lemn. În cabană se aflau cazaţi patru turişti, aceştia reuşind să iasă la timp şi să se salveze. Totuşi, unul dintre ei a suferit arsuri la mâini şi picioare şi a ajuns la Spitalul Municipal Lupeni, însă viaţa nu-i este pusă în pericol. ”Patru persoane cazate în acel moment s-au autoevacuat, o victimă fiind transportată la Spitalul Lupeni cu o maşină proprietate personală cu arsuri la membrele inferioare şi superioare“, a precizat Cristian Morar, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Complexul Cheile Buţii se află într-o zonă cu semnal telefonic deficitar, astfel că incendiul a fost anunţat cu întârziere. Persoana care a dat alarma a fost nevoită să meargă mai bine de un kilometru pentru a putea suna la 112. Pentru stingerea flăcărilor, 20 de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, s-au deplasat la faţa locului, unde incendiul se manifesta generalizat pe toată suprafaţa cabanei. Potrivit pompierilor militari, cabana a ars pe o suprafaţă de 500 de mp, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric. Acţiunea de stingere a fost îngreunată de cantitatea mare de lemn din care era construită cabana, precum şi de lipsa apei cu presiune din zonă, cel mai apropiat hidrant fiind la 5 kilometri distanţă de focar. Echipele de intervenţie ale pompierilor au fost nevoite să-şi alimenteze autospecialele cu apă dintr-un lac aflat în apropiere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura