Actualitate

„Bonnie şi Clyde ai Estului“ ar putea fi aduşi la Deva

Supranumiţi „Bonnie şi Clyde ai Estului“, cei doi maghiari care au atacat o casă de amanet din Hunedoara ar putea fi aduşi la Deva, pentru a fi audiaţi de magistraţii Tribunalului Hunedoara.

Sandor Varga şi Emese Turi (foto) au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la 15 ani de închisoare, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare. Cei doi se află într-un penitenciar din Ungaria, unde au comis mai multe crime şi jafuri. Sentinţa Tribunalului Hunedoara a fost contestată de apărătorii celor doi, iar Curtea de Apel Alba Iulia a întors dosarul la instanţa de fond. Judecătorii hunedoreni au cerut autorităţilor judiciare maghiare transferul temporar în România a celor doi inculpaţi în vederea participării efective la procedurile judiciare, în vederea comunicării către inculpatul Sandor Varga a înscrisurilor solicitate, în vederea pregătirii apărării şi pentru traducerea înscrisurilor depuse la dosar de către Ministerul Justiţiei din Ungaria. Următorul termen de judecată a fost stabilit de Tribunalul Hunedoara pe data de 10 ianuarie 2020.
Sandor Varga şi Emese Turi formau un cuplu şi au fost prinşi în anul 2010, iar în urma procesului derulat de autorităţile maghiare să primească închisoare pe viaţă. Cei doi au acţionat în judeţul nostru, în municipiul Hunedoara, unde au atacat şi jefuit o casă de amanet după ce au împuşcat-o în cap pe vânzătoare. Se întâmpla în decembrie 2007, iar în urma jafului victima şi-a pierdut ochiul stâng. Cei doi au fost acuzaţi că au mai dat lovituri şi în Codlea, Oradea şi Pecica. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura