Beat criţă, s-a urcat la volan, deşi nu avea permis
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma accidentului. Şoferul, un tânăr de 23 de ani, avea o alcoolemie aproape de intrarea în comă.
„Poliţia municipiului Orăştie a fost sesizată prin 112 că în zona autogării a avut loc un eveniment rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că, un tânăr în vârstă de de 23 de ani, din localitatea Orăştioara de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Orăştie, la o intersecţie a pierdut controlul asupra autoturismului, proiectându-l în bordura de pe partea stângă a părţii carosabile”, a informat IPJ Hunedoara.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 1.27 mg/L alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au dus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române s-a constatat că tânărul nu are permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar cartea de identitate a autoturismului este suspendată, având inspecţia tehnică periodică expirată din data de 02.06.2018. Tânărul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis. (M. Gânju)