Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii de serviciu că o duduie cu funcție s-a pus pe sanc­ționat sub­or­do­nații. Duduia noastră, pusă directoare știu unii cum, a început în perioada asta să le taie lefurile angajaților care se învoiesc sau merg în pauză mai mult timp. Nu că nu ar fi legal, anunță câr­co­tașii atenți la toate, dar se pare că respectiva îi sancționează doar pe cei care nu votează cu partidul din care încă face ea parte. Că așa-i la noi, se merge pe po­litică, iar unii directori chiar sar calul, cum se spune. Numai că di­rec­toarea de care vor­bim și-a găsit nașul. Pentru că oamenii s-au unit și i-au făcut reclamație la șefii mai mari, iar duduia are niște scheleți prin du­lapuri. Așa că s-ar pu­tea să ajungă la ele cine trebuie.

Se aproprie ziua ale­gerilor și unii s-au pus pe făcut sesizări, re­clamații și alte petiții. Că nu au ce face. Și, evident, curg recla­ma­țiile de tot felul, mai că îți vine să crezi că lu­crurile stau foarte prost la mai multe di­recții de la noi. Numai că zvonerii s-au dumi­rit despre ce este vor­ba. Vorbesc gurile rele că șefii care nu răs­pund cum trebuie unor provocări poli­ti­ce, sunt făcuți cu ou și cu oțet pe la centru. Oamenii cu suflet bun au crezut că vor pro­vo­ca mari dureri la acești șefi, dar lu­cru­rile nu stau deloc așa. Zvonerii șușotesc că toate aceste sesizări se vor întoarce însutit la cei care le-au pro­dus. Că lupta e prea murdară și unii nu știu să piardă. Dar mai este puțin și se limpezesc apele…

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura