Actualitate

Apa Serv Valea Jiului a demarat încă o investiţie de importanţă strategică

Maximilian Gânju

Staţia de captare şi tratare a apei de importanţă strategică pentru asigurarea apei potabile în estul Văii Jiului a intrat în reabilitare şi modernizare. Staţia Taia are o vechime de circa 45 de ani şi întâmpină probleme majore în funcţionare pe perioa­da ploilor, iar de cele mai multe ori trebuia oprită. Lucrările de modernizare au demarat iar conducerea ope­ra­torului de apă şi canal din Valea Jiului este încrezătoare că vor fi finalizate la termen.
”Staţia Taia are o vechime de 45 de ani, a fost construită în 1975. A fost parţial reabilitată în anii 2000, când s-a schim­bat numai partea de tehnologie de decantare. De 45 de ani funcţionează, până în momentul de faţă, când a intrat într-o reabilitare totală, ceea ce înseamnă că toate obiectivele vechi existente în staţie vor fi reabilitate. În plus, sunt opt obiective noi, care vor asigura funcţionarea ei ca toate celelalte staţii care au fost reabilitate, fără nici o oră de oprire, deoarece ştim că apa brută care alimen­tează staţia Taia este o apă care îşi schimbă foarte des turbiditatea. Avem cele mai mari probleme la staţia Taia referitor la orele de oprire, greu ges­tionând apa pe care o avem din rezervoarele de înmaga­zinare din Petrila şi din Petroşani. Apa din Taia ajunge în Lonea, Petrila şi partea de Nord a oraşului Petroşani”, a de­clarat Cristian Ionică (foto), managerul Apa Serv Valea Jiului SA.
Proiectul de modernizare a staţiei se întinde pe o perioadă de doi ani de zile, dar subunitatea Apa Serv va funcţiona în continuare şi în această perioadă. Vor fi situaţii în care staţia va trebui oprită pentru anumite perioade, astfel ca exe­cutantul să poate face unele lucrări, însă consumatorii din estul Văii Jiului nu vor rămâne fără apă în acest timp. In­vestiţia derulată la Taia se ridică la 18 milioane de lei, bani pro­veniţi din fonduri europene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura