Anul Nou Chinezesc – Anul Bivolului de Metal

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva este angrenată, aşa cum se ştie, într-un amplu proiect de cunoaştere şi aprofundare a limbii, culturii şi civilizaţiei chineze. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Hu­ne­doara şi în strânsă colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutul Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, precum şi cu Clasa Confucius a Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva, proiectul nostru s-a dezvoltat an de an şi s-a bucurat de mult succes.
De fiecare dată, la începutul primăverii, am fost alături de prietenii noştri chinezi şi am sărbătorit împreună Anul Nou Chinezesc. Din păcate, anul acesta a trebuit să ne conformăm restricţiilor şi am organizat sărbătorirea Anului Nou, Anul Bivolului de Metal, în condiţii de distanţare, cu ajutorul platformei ZOOM.
Distanţa fizică, însă, nu a însemnat şi distanţare sufletească, astfel încât am reuşit să creăm momente plăcute, momente cum doar prietenii pot trăi atunci când se întâlnesc. Pentru a sărbători cum se cuvine Anul Bivolului de Metal, au fost prezenţi în spaţiul virtual domnul prof. univ. emerit dr. ing. Constantin Oprean, preşedintele Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, doamna prof. univ. dr. Wang Jiong, directoarea Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, doamna prof. Liu Qian, de la Institutul Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, domnul prof. Gheor­ghe Ioan Mihuţ, preşedintele Clasei Confucius din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva, doamna prof. dr. Adela Ioana Mateş de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva, dom­nul Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, profesori şi cursanţi de limbă chineză.
Reuniunea online a fost moderată în prima parte de Ioan Sebastian Bara, managerul Biblio­tecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hu­nedoara-Deva, care, în cuvântul de salut, şi-a exprimat bucuria de a fi alături de prietenii şi colaboratorii chinezi cărora le-a transmis urări cu prilejul acestei importante sărbători. Sărbătoarea optimismului, a încrederii în forţele proprii, a ataşamentului faţă de familie şi faţă de tradiţie aduce în inimile fiecărui chinez bucurie, o bucurie pe care o simţim şi noi alături de ei. Proiectele pe care le înfăptuim cu partenerii chinezi ne reuşesc pentru că ne simţim împreună ca într-o mare familie. În plus, în proiectele pe care le derulăm împreună am fost călăuziţi de cuvintele marelui înţelept chinez Confucius: „Nu contează cât de încet mergi, important este să nu te opreşti.”
În continuare, domnul prof. univ. emerit dr. ing. Constantin Oprean a făcut o amplă şi extrem de bine documentată trecere în revistă a tabloului economic al Chinei contemporane în condiţiile noi şi complexe prilejuite de pan­demie. Schimbarea de paradigmă pe care a provocat-o această situaţie va impune pe viitor un comportament diferit în toate domeniile vieţii, pentru că va trebui să trăim într-o „normalitate reinventată”. China a reuşit să obţină rezultate economice remarcabile, creştere economică în ciuda pandemiei, cele două proiecte de anvergură iniţiate de China – „O centură, un drum” şi „Platforma 17+1” (cooperarea dintre China şi 17 ţări din Europa Centrală şi de Est) – nemaifiind astăzi doar proiecte teoretice.
Domnul preşedinte Constantin Oprean a făcut şi o foarte aplicată prezentare a istoricului relaţiilor româno-chineze, a subliniat impo­r­tanţa pe care ar trebui s-o aibă colaborarea României cu specialişti chinezi. Ţara noastră are în China un prieten de nădejde care i-a fost alături în multe momente grele (cutremur, inundaţii), iar experienţa specialiştilor chinezi ne-ar putea fi de mare folos pentru că „un sfat bun este mai scump ca aurul”.
Anul 2020, a mai spus domnul preşedinte Constantin Oprean, a fost un an bun pentru Institutul Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, au fost obţinute rezultate bune şi, ce este foarte important, în luna mai 2020 a fost semnat un Memorandum între guvernele României şi Chinei pentru recunoaşterea reciprocă a diplomelor universitare, lucru care va deschide şi mai larg porţile cooperării româno-chineze.
După această prezentare extrem de bine­venită, domnul preşedinte Constantin Oprean a felicitat prietenii chinezi cu prilejul Anului Nou, le-a dorit fericire, noroc, prosperitate şi bucurii.
A urmat cuvântul doamnei prof. univ. dr. Wang Jiong, directoarea Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, care s-a adresat celor prezenţi astfel: „Noul An Chinezesc, Anul Bivolului, să vă aducă multă să­nătate, prosperitate şi norocul să vă însoţească la tot pasul! Să sperăm la un viitor mai bun, care să ne permită să ne revedem cât mai curând, prieteni români şi chinezi! La mulţi ani tuturor! La mulţi ani prieteniei româno-chineze!”
La rândul său, domnul profesor Gheorghe Ioan Mihuţ, preşedintele Clasei Confucius din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva, a adresat cuvinte de suflet prietenilor chinezi, la început de an, în numele lui personal, al cursanţilor elevi, precum şi al colegilor pro­fesori implicaţi în proiectele Clasei Confucius, urându-le un an nou plin de bucurii, cu împliniri şi sănătate.
Partea a doua a întâlnirii a fost moderată de doamna prof. dr. Adela Ioana Mateş care, după ce a urat un An Nou cu bucurii tuturor prietenilor chinezi, a prezentat programul artistic ce a urmat.
În debutul acestuia, ne-am bu­curat de un moment orchestral de înaltă ţinută, susţinut de instru­mentişti chinezi foarte tineri, sub bagheta lui Hu Bingxu, care au interpretat o piesă cla­sică chinezească in­titulată „Prelu­diul Festivalului Primă­verii”.
Apoi, studenţi ai Universităţii de Limbă şi Cultură Chineză din Beijing ne-au delectat cu dansul intitulat „Iubirea de nuferi”, în care core­grafia a redat perfect limbajul trupului, eleganţa împletindu-se cu simpli­tatea, laitmotivul fiind clasica floare de lotus, care simbolizează puri­tatea, lumina, renaş­terea, pentru că deşi rădă­cinile ei se află în nămol, ea dă naştere celei mai frumoase flori din lume.
Cel de-al treilea moment a fost dedicat artelor marţiale, care ocupă un loc special în civilizaţia chineză. Secvenţa cu care s-au prezentat luptătorii a dorit să sugereze armonia dintre cer şi pământ.
A urmat un moment vocal-coregrafic în care artista Li Yugang a interpretat cu un talent remar­cabil, cu sensibilitate şi delicateţe piesa „Odă înfloririi părului”. Voce, mişcare, lumină, graţie, toate s-au îmbinat pentru a crea un moment de veritabilă gingăşie.
Nu au lipsit nici demonstraţiile de virtuozitate acrobatică, de măiestrie a trupului care, sub denumirea „Visând la fluturi”, au reuşit să creeze un tablou viu în care trupul omenesc părea că pluteşte.
Programul artistic a cuprins şi participarea unor elevi de la Clasa Confucius a Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva care au pus în scenă un minunat „Dans al evantaielor”, după care şi elevi, şi profesori au interpretat o me­lodie chinezească într-un stil modern.
În final, profesoara Zhang Jiayi, de la Insti­tutul Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, ne-a impresionat cu interpre­tarea plină de sensibilitate şi căldură a melodiei „Îmi pasă doar de tine”.
Cu prilejul sărbătoririi de către instituţia noastră a Anului Nou Chinezesc, domnul Laurenţiu Nistor (medalion), preşedintele Consiliului Judeţean Hune­doara, a transmis oaspe­ţilor chinezi următorul mesaj:
“Este o mare plăcere pentru noi să fim aproape de prietenii noştri din China, cu ocazia serbării Anului Nou Chinezesc 2021. Pentru judeţul Hunedoara, întâlnirile bilaterale de până acum cu autorităţile din mai multe provincii ale Republicii Populare Chineze au fost un prilej excelent de a ne cunoaşte reciproc, şi dincolo de asta, au relevat nenumărate puncte de in­teres comun, durabile în timp. Ne dorim ca noul an să fie mai bun pentru toată lumea, să întărească şi să diversifice cooperarea dintre noi. În numele Consiliului Judeţean Hunedoara, dar şi al meu personal,doresc să transmit po­porului chinez cu această fericită ocazie, sincere urări de sănătate, bunăstare şi pros­peritate. La mulţi ani!”

Ioan Sebastian Bara,
managerul Bibliotecii Judeţene
“Ovid Densusianu’’ Deva

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare