ActualitateFlash

Animalele de la Zoo se răcoresc cu fructe şi apă

04 Gradina Zoologica Hd (25)Anda Iovănesc

Grădina Zoologică din Hunedoara a fost modernizată aşa cum spun normele europene, iar animalele se bucură de noile spaţii proaspăt amenajate. Acum, se pregătesc actele pentru autorizare şi imediat după aceasta, grădina îşi va deschide porţile pentru vizitatori, potrivit lui Aurel Bold, directorul Grădinii Zoologice.
Grădina Zoo este în subordinea Primăriei municipiului Hunedoara şi a Consiliului Local, de unde primeşte finanţări. Este greu să întreţii atâtea animale, doar cu aceste fonduri. De aceea, orice sponsorizare este binevenită. „În România, nu este rentabilă o Grădină Zoologică. Nu poţi să o ţii doar cu banii din vânzarea biletelor, pentru că e greu. Am venit aici să fac ceva care să conteze. Vreau să-i fac pe hunedoreni să conştientizeze importanţa acestui loc. Este ca o oază de linişte şi am văzut că oamenii sunt fericiţi când vin aici“, spune Aurel Bold.
Căldura toridă de afară îi determină pe angajaţii Zoo Hunedoara să muncească mai mult decât de obicei. Aceştia trebuie să se asigure că animalele au mereu mâncare şi apă. De câte ori este nevoie, vasele sunt umplute cu apă, pentru ca animalele să suporte mai uşor căldura, iar cuştile le sunt curăţate şi udate. De asemenea, de două ori pe zi, necuvântătoarelor li se face baie. Mai exact duş, ele fiind stropite cu furtunul. Există reţele de apă în fiecare spaţiu, iar unele cuşti au chiar bazine unde vieţuitoarele se pot răcori. Nici de mâncare nu duc lipsă locatarii de la Zoo, animalele fiind hrănite conform unor reţete întocmite de medicul veterinar şi de trei ori pe săptămână primesc fructe pentru a se răcori.
Angajaţii au indicaţii clare legate de cât trebuie să mănânce, ce are voie şi ce nu are voie un animal. Spre exemplu, felinele mari mănâncă şapte kilograme de carne pe zi. Pe lângă toate acestea, animalele au cuşti noi, mai mari şi împrejmuiri cu fire metalice prin care trece curent electric de joasă tensiune, care să le îndepărteze de gard.
În momentul de faţă, Grădina Zoologică are 80 de exemplare de animale şi păsări din 18 specii. Directorul grădinii doreşte să mai aducă o ursoaică, o leoaică, lame şi jaguari, pentru a mări familia animalelor de aici.

One thought on “Animalele de la Zoo se răcoresc cu fructe şi apă

  • ” iar animalele se bucură de noile spaţii proaspăt amenajate.” Parca mai mult s-ar bucura de libertate 🙂 E cruzime sa le tii inchise.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura