Comunitate

Angajaţii lunii octombrie la Apa Serv Valea Jiului

La Apa Serv Valea Jiului, deja de aproape doi ani de zile, fiecare final de lună aduce odată cu analiza activităţii fiecărei secţii, fiecărui serviciu şi fiecărui compartiment din structura organizatorică a operatorului de apă şi canalizare din Valea Jiului, premierea celor care s-au evidenţiat în activitatea din luna respectivă.
În urma evaluării personalului salariat al companiei, pentru activitatea din luna octombrie 2018, echipa de management a SC Apa Serv Valea Jiului a decis să acorde titlul de „Angajat al lunii“ următorilor salariaţi:
– Adrian Nicu Câmpean – lăcătuş în cadrul staţiei de tratare a apei de la Taia
– Viorel Olaru – inginer în cadrul Serviciului Recuperare – Creanţe
– Adrian Lăscuţ Şandru – sudor în cadrul sectorului Uricani
Cei trei premianţi au fost felicitaţi astăzi, în cadrul şedinţei operative a conducerii Apa Serv şi au primit din partea directorului general însemnele care le atestă calitatea de „Angajat al lunii“, însoţite de binemeritate aplauze din partea colegilor.
Tot în cadrul acestui eveniment, devenit deja unul de tradiţie la ASVJ, au fost felicitaţi şi premiaţi şi membrii „Colectivului lunii octombrie“. În urma analizei efectuate în acest scop de conducerea companiei, s-a stabilit ca acest titlu să fie atribuit, pentru activitatea din luna precedentă, colectivului Sectorului Uricani al Secţiei Apă-Canal de la Lupeni-Uricani, a cărui componenţă nominală este următoarea: Constantin Zaharia, Dănuţ Agrigoroaie, Alin Filipaş, Adrian Lăscuţ Şandru, Iulian Robert Ziub, Marian Bejenaru, Vasile Pintea, Constantin Ştefan, Vasile Marian Jimborean, Vasile Firizoiu.
„Vreau să-i felicit pe premianţii noştri din luna octombrie pentru felul în care au acţionat la numeroasele situaţii cu care ne-am confruntat în activitatea noastră de zi cu zi, mai ales la Uricani, acolo unde au fost foarte multe avarii, dar unde echipa noastră a acţionat prompt şi exemplar, motiv pentru care am decis să-i şi recompensăm cu această distincţie internă deosebit de apreciată de colegii noştri. Dacă privim înapoi în timp, la cei deja aproape doi ani de când am demarat acest proiect privind stimularea angajaţilor, vom constata că am reuşit să-i aducem în «careul fruntaşilor» aproape pe toţi angajaţii noştri, ba mai mult, unii reuşind să culeagă laurii acestei întreceri profesionale de două sau chiar de trei ori. Suntem foarte mulţumiţi că avem astfel de oameni devotaţi activităţii lor profesionale, în colectivul Apa Serv Valea Jiului şi le mulţumesc tuturor pentru că fac, zi de zi, tot ceea ce trebuie pentru ca, împreună, să ne putem atinge dezideratul nostru: servicii de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24, pentru beneficiarii noştri din toată Valea Jiului”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv.

Biroul de presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura