Sport

Al treilea pas greşit şi planuri de „schimbare de sânge”

FC Hunedoara se împotmoleşte tot mai rău. La Braloştiţa, unde joacă meciurile de acasă cei de la ACSO Filiaşi, pe un teren greoi, trupa alb-albastră a suferit al treilea eşec consecutiv în campionatul Ligii a III-a, seria a IV-a. Situaţia devine îngrijorătoare, mai ales că este al treilea meci la rând fără gol marcat de trupa antrenată de Titi Alexoi. ACSO Filiaşi, o echipă modestă, cu o bază sportivă sărăcăcioasă, a avut mai multă ambiţie şi determinare şi s-a impus prin golurile marcate de Buciuman (20) şi A. Bălă (45). Hunedorenii au jucat slab, iar rezultatul este conform cu realitatea din teren. Ca posibilă soluţie de redresare, Alin Barna, preşedintele clubului hunedorean, se gândeşte la o „transfuzie de sânge alb-albastru” de la suporteri la jucători. „Sunt convins că în prima fază domnul antrenor va lua deciziile care se impun. Aşa e profesionist. Mergem înainte! Le mulţumesc celor 10 suporteri hunedoreni care s-au deplasat la meci! Poate vor fi de acord ca în unele cazuri să doneze sânge alb-albastru jucătorilor care încă nu realizează ce înseamnă Spiritul Corvinist”, a notat într-o postare pe Facebook, oficialul hunedorean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura