Ajutor pentru elevii din Haţeg

  (05) hayeg-TNL 2

Nicolle Ebner

În cadrul unei acţiuni organizate de TNL Haţeg, în acest week-end, un număr de 25 de şcolari, din oraşul de la poalele Retezatului, proveniţi din familii nevoiaşe, au primit seturi complete de rechizite, necesare pentru anul şcolar 2009-2010.

Rechizite pentru cei săraci
Sosirea toamnei pe meleagurile haţegane a găsit organizaţia tineretului liberal din Haţeg cu „motoarele pornite”. Dacă săptămâna trecută a avut loc şedinţa pentru alegerea noului Birou Permanent Local şi a preşedintelui organizaţiei TNL Haţeg, săptămâna aceasta a fost programată pentru sensibilizarea sponsorilor şi identificarea copiilor din familiile nevoiaşe, care riscau să înceapă anul şcolar cu ghiozdane vechi şi goale. Noua conducere a organizaţiei TNL Haţeg: Andrei Vlad, preşedinte, Andrei Timiş, vicepreşedinte şi Lucian Şiara, vicepreşedinte, a pornit la acţiune şi având în vedere situaţia grea prin care trece o parte dintre şcolarii oraşului de la poalele Retezatului, tinerii liberali au organizat în data de 11 septembrie acţiunea „Ajutor pentru şcolari 2009”. La activitate, a participat, ca de fiecare dată, primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş şi consilierii locali liberali. „Organizaţia TNL mulţumeşte sponsorilor care au făcut posibilă reuşita iniţiativei lor, iar următoarea noastră activitate, desfăşurată în acelaşi context al ajutorării şcolarilor şi preşcolarilor aflaţi în nevoi, continuă mâine, 15 septembrie, la grădiniţa din satul Băieşti din comuna Pui, unde copiii vor primi rechizite şi jucării”, anunţă Andrei Vlad, preşedintele TNL Haţeg.

2 comentarii la „Ajutor pentru elevii din Haţeg

  • 15 septembrie 2009 la 21:47
    Permalink

    niste pupinc.risti, or fi avand si ei mafia lor.

  • 15 septembrie 2009 la 22:40
    Permalink

    Vorbim de urmatoarea generatie mincinoasa, doar au de unde invata.
    Gogoasa politicii romanesti, asa ca totul ramane cu valoarea unui exercitiu abstract!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare