Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a dat verdictul: Pinii de la catedrală au fost tăiaţi fără autorizaţiile necesare

05 taierea pinilorVolodia Macovei

La solicitarea Grupului Civitas din Deva, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a emis un punct de vedere tranşant, în problema tăierii pinilor din curtea Catedralei Episcopale: nu s-a solicitat aviz, nu s-au respectat legile.

Tăieri fără aviz de mediu
Astfel, conform informării cu numărul 1193/RP/12.02.2014, semnată de Georgeta Barabaş, directorul executiv al APM Hunedoara, „potrivit Legii 24/2007 modificată şi completată cu Legea 47/2012 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, persoanele fizice şi juridice care au în proprietate sau în administrare spaţii verzi (aşa cum sunt definite prin legile menţionate) au obligaţia să nu producă tăieri neautorizate sau vătămari ale arborilor şi arbuştilor, deteriorări ale aranjamentelor florale şi ale gazonului, existente pe spaţiile verzi”.
De asemenea, conform legilor amintite, autorităţile competente pentru emiterea avizelor sunt: autoritatea teritorială pentru protecţia mediului (A.P.M.) şi administraţia publică locală, respectiv Primăria. „Direcţia Silvică nu este autoritate teritorială pentru protecţia mediului şi nu are competenţe de reglementare a intervenţiilor din spaţiile verzi din intravilanul localităţilor”, mai spune directorul executiv al APM Hunedoara.
Ideea este că, după ce a primit o sesizare cu privire la tăierile neautorizate din curtea Catedralei Episcopale Sfântul Nicolae, APM Hunedoara a trimis sesizarea către Garda de Mediu, „autoritatea competentă, conform art. 23, alin. (2), în constatarea şi aplicarea sancţiunilor, pentru verificarea legalităţii celor sesizate”.
APM Hunedoara mai specifică, în informarea către Grupul Civitas Deva, că, pentru tăierile de pini, Episcopia Devei şi Hunedoarei nu a solicitat avizul necesar de mediu. De asemenea, conducerea APM Hunedoara îşi exprimă speranţa ca „măcar pentru transplantarea arborilor şi arbuştilor pe care intenţionează administratorul/proprietarul terenului să o facă, să se solicite acordul autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului, aşa cum prevede art. 9, alin. (3) din Legea 24/2007 şi, de asemenea, lucrările de amenajare a respectivei zone verzi să întrunească condiţiile prevăzute la art. ll din Legea 24/2007”.

Legea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi
Coordonatorul Grupului Civitas Deva, Marius Bota, ne-a spus că lucrurile petrecute la catedrală sunt un exemplu de practică greşită şi de lipsă de transparenţă. „Noi, cei din Grupul Civitas, credem că o societate sănătoasă are nevoie de transparenţă şi legalitate, altfel, totul e doar de faţadă. Şi, în acest context, al defrişărilor din curtea Catedralei, am dorit să aflăm dacă a existat această transparenţă în luarea deciziilor şi, mai ales, dacă a fost respectată legea. Din păcate, se pare că nu a existat nici una, nici alta, iar acest lucru ne dovedeşte că mai există scurtcircuitări în societatea românească, ceva încă se face în mod greşit. Observăm că nu există acel respect al instituţiilor statului faţă de lege, respect care, însă, este cerut contribuabilului. Legea e aceeaşi pentru toţi, indiferent cine suntem, şi, din păcate, la acest capitol, încă suntem corigenţi. Societate civilă, autorităţi locale şi instituţii, toţi şi toate, trebuie să contribuim la dezvoltarea civilizaţiei, nicidecum la apariţia unor precedente periculoase pentru comunitatea locală”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Marius Bota.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare