Administratorul municipiului Petroşani, bun de plată

02 Marian Popescu Primaria PetrosaniMaximilian Gânju

Administratorul public al municipiului Petroşani, Marian Popescu (foto), trebuie să restituie municipalităţii peste 50.000 de lei, sumă stabilită de magistraţii Tribunalului Hunedoara printr-o sentinţă dictată la mijlocul acestui an.

A mers mai departe, la Alba
Banii reprezintă sporuri încasate ilegal de Popescu, după cum au stabilit inspectorii Curţii de Conturi în urma unei verificări. Administratorul public a încasat un spor de vechime la care nu ar fi avut dreptul. Suma totală stabilită de Curtea de Conturi era de 60.000 de lei, însă Marian Popescu a contestat raportul bazându-se pe faptul că doar primarul şi viceprimarul nu pot beneficia de sporul de vechime, el fiind un angajat ca oricare altul. Nu a avut câştig de cauză la Tribunalul Hunedoara, iar Popescu a susţinut că i s-a lăsat impresia că argumentele sale nu au fost luate în seamă de magistraţi. Acesta a mers mai departe şi a atacat sentinţa iar apelul s-a judecat ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia, dar n-a avut câştig de cauză. „Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul pârât reconvenţional Popescu Marian împotriva sentinţei nr. 1027/03.06.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 6499/97/2014”, se arată în comunicarea magistraţilor. Marian Popescu a sperat ca magistraţii instanţei din Alba Iulia să-i dea dreptate, în condiţiile în care au fost mai multe situaţii similare în ţară şi administratorii publici au avut câştig de cauză.

One thought on “Administratorul municipiului Petroşani, bun de plată

  • 13 noiembrie 2015 la 7:47
    Permalink

    Cum poti face bani! Oferim tuturor, in premiera absoluta, un exceptional curs care va invata cum poti face bani! Cursul este absolut GRATUIT si va invata simplu si rapid cum poti face bani! Trebuie sa aveti calculator, conexiune la internet, cunostinte minime de lucru cu documente word si pdf. Cereti acum detalii la adresa de email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.