Politica si administratie

A reînceput campania electoralã

  05 sectie_de_votare

Nicolle Ebner

 Odată cu numărarea ultimului buletin de vot din urne, a reînceput campania electorală. Liderul liberalilor hunedoreni, Mircia Muntean, afirmă că nu dă crezare declaraţiilor făcute de social-democraţi sau de democrat-liberali, potrivit cărora cele două formaţiuni politice acceptă condiţiile PNL, numai să obţină susţinerea liberalilor în turul doi.

„Cu oricine, în afară de Băsescu”
„Electoratul liberal din judeţul Hunedoara este mai inteligent decât îşi închipuie cineva şi va şti cu cine să voteze, la scrutinul din 6 decembrie. Conducerea PNL nu va lua nici o decizie, decât după ce vor fi consultate toate organizaţiile locale din ţară şi mai apoi, filialele judeţene”, a declarat Mircia Muntean, preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, vicepreşedinte în cadrul Biroului Naţional Permanent. Liderul liberalilor hunedoreni este sceptic cu privire la dispoziţia preşedintelui PSD, Mircea Geoană, de a accepta toate condiţiile PNL, inclusiv pe Klaus Johannis premier, cu scopul de a face împreună o coaliţie anti-Băsescu. „Este o declaraţie strategică a lui Mircea Geoană, de curtoazie faţă de noi, dar care, în realitate, are scopul de a lua electoratul liberal”, mai spune Mircia Muntean, care menţionează că exclude orice colaborare cu Traian Băsescu, dar nu şi cu celelalte partide.
„Se clatină inclusiv poziţia lui Traian Băsescu în PDL. De fapt, preşedintele a pierdut scrutinul din 22 noiembrie, nu l-a câştigat. PDL nu l-a mai putut scoate preşedinte pe Băsescu, cu toate că a avut toate pârghiile necesare, controlul absolut asupra tuturor instituţiilor şi a bugetului de stat. Chiar şi cu acest ajutor, Băsescu a reuşit marea performanţă de a fi primit votul negativ a 65 la sută dintre români”, este de părere Mircia Muntean.

„În judeţ este nevoie de o politică social-democrată”
Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu, aşteaptă directivele de la Bucureşti, pentru a pune în aplicare înţelegerile preelectorale. „Este evident faptul că electoratul din judeţul Hunedoara a votat cu Mircea Geoană, un candidat potrivit să reprezinte interesele alegătorilor în funcţia de preşedinte al României. Asta demonstrează că în judeţul Hunedoara este nevoie de o politică social-democrată, de aceea ne aşteptăm ca în turul al doilea de scrutin, Mircea Geoană să obţină mai mult de 50 la sută din voturile hunedorenilor”, a declarat Florin Cazacu, menţionând că, în urma avizului de la centru, PSD va purta discuţii cu preşedinţii tuturor formaţiunilor politice, care au avut candidaţi la preşedinţie. „Sunt sigur că PNL nu va susţine candidatura lui Traian Băsescu iar în turul doi, toate forţele politice se vor alia împotriva candidatului PDL”, a mai declarat preşedintele PSD Hunedoara. Conducerea PRM Hunedoara a schimbat macazul înainte de a fi invitat la negocieri, liderul PRM Hunedoara, Costel Avram, anunţând, ieri, că electoratul PRM din judeţ va vota, în turul doi, cu Mircea Geoană.

„PDL nu face alianţe“
Liderul democrat-liberalilor hunedoreni, Tiberiu Iacob Ridzi, este de părere că rezultatul obţinut la nivelul judeţului este bun, dar se putea şi mai bine. Cât despre mediatizata alianţă anti-Băsescu a tuturor forţelor politice, este obişnuit. „Există această premisă, dar nu este prima dată când s-au coalizat toate forţele politice împotriva noastră, dar cred că vom găsi resursele să trecem şi peste această încercare, cum am făcut-o şi la referendumul din 2007”, afirmă Tiberiu Iacob Ridzi. Preşedintele PDL Hunedoara este de acord cu afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind continuarea luptei electorale fără a încheia vreo înţelegere cu alte partide. „Cred că, până la urmă, sunt mulţi care au votat cu Mircea Geoană sau Crin Antonescu şi care, în turul doi, vor vota cu Traian Băsescu. În plus, electoratul PNL este mult mai apropiat de Băsescu, atât din punct de vedere doctrinar, cât şi al reformării clasei politice şi modernizarea statului. PDL nu va face nici o înţelegere cu nimeni, iar la nivel judeţean sunt destui oameni care vor vota cum le dictează conştiinţa, nu cum le spun liderii de partid”, mai declară preşedintele PDL Hunedoara.
Cât despre faptul că Mircea Geoană şi Crin Antonescu au obţinut mai multe voturi în Petroşani – fieful PDL Hunedoara- Ridzi susţine că: „am pierdut, din mai multe motive. Probabil că mesajul nostru nu a fost cel mai potrivit şi sigur, a fost şi multă dezinformare. Dar lupta e deschisă…“.

One thought on “A reînceput campania electoralã

  • tovarasii de la culoarea portocalie galbena a judetului iaca oamenii s-au trezit in 6 dec ve-ti fii spulberatii acestii farisei trebuie sa dispara pt todeauna din viata politica cand vad la nivel localcine conduce p d l ma cutremur R I T I cu gasca lor de excrocii plus niste nulitatii care urmaresc doar avantaje TREZITI-VA HUNEDORENII MAFIA TREBUIE SA DISPARA

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura