Zi: 12 aprilie 2020

Actualitate

Razii pe întreg teritoriul judeţului

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara a organizat, la finele săptămânii trecute, o serie de acţiuni la nivelul judeţului. Astfel, nouă razii au fost efectuate pe raza localităţilor Orăştie, Călan, Hunedoara şi Deva, la acestea participând 327 de poliţişti, jandarmi ori militari. În timpul acţiunii au fost legitimate 1.223 de persoane şi 630 de autoturisme au fost verificate. Poliţiştii au dat 140 de amenzi cu o valoare de aproape 200.000 de lei. Totodată, în cadrul acţiunilor a fost prins în flagrant şi autorul unui furt, iar un alt dosar penal a fost întocmit pentru conducere fără permis.

Read More
Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Un timp din timpul vieţii tale

Bine v-am regăsit, dragii mei dragi! Şi chiar îmi doresc să fiţi bine! Vă recunosc sincer că traversez de o perioadă bună de timp, un soi de stare anxioasă, o interiorizare greu de explicat, dar cred că într-un fel sau altul, o resimţim cu toţii. Primesc zeci de întrebări legate de situaţia aceasta pe care o traversăm, dar nu-mi doresc să duc pe nimeni în sminteală, nu vreau să emit teorii şi nu vreau să mă luaţi ca exemplu, nici pentru aşa da, nici pentru aşa nu. Fireşte că mă confrunt cu propriile teorii, că măsor, cern informaţii, le urmăresc şi la noi şi la alţii.

Read More