Zi: 12 noiembrie 2019

Comunitate

Manifestare cultural-educativă organizată de Biblioteca Judeţeană . Alexandru Vlahuţă, idei şi sentimente

Aniversările şi comemorările personalităţilor culturale sunt o constantă a activităţilor culturale oferite de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara. Astfel, în ziua de 12 noiembrie 2019, a fost organizată o manifestare cultural-educativă intitulată „Alexandru Vlahuţă, idei şi sentimente”, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la moartea, la 19 noiembrie 1919, a scriitorului român.

Citește mai mult
Sport

Fotbal, Liga a V-a. Campioana revine pe primul loc

Etapa desfăşurată duminică a fost una extrem de interesantă, iar în urma rezultatelor înregistrate s-a schimbat din nou liderul din clasament. Derbiul etapei a programat jocul dintre echipa aflată în fruntea clasamentului înaintea etapei, Retezatul Ţara Haţegului, care a întâlnit pe teren propriu pe AS Sântămăria Orlea, echipă care se afla pe locul trei în clasament.

Citește mai mult
Sport

Gimnastele junioare, pe podium în Grecia la Cupa Horizon

Gimnastele junioare aflate în pregătire în cadrul programului ”Ţară, ţară, vrem campioane!” au fost vedetele competiţiei internaţionale care s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute în Grecia, la Salonic. Sportivele din delegaţia României au cucerit 26 de medalii din care 15 de aur, nouă de argint şi două de bronz. Gimnaste din 19 ţări, împărţite pe categorii de vârstă, s-au întrecut pentru medaliile puse în joc.

Citește mai mult