ComunitateFlash

Ecologizare la Peştera Bolii

Maximilian Gânju

Acţiunea de ecologizare a fost iniţiată de operatorul de apă potabilă şi canal din municipiul Petroşani. Apa Serv Valea Jiului are un parteneriat cu Petro Aqua, asociaţia care se ocupă de administrarea monumentului natural, care datează încă de acum 10 ani.

Angajaţii Apa Serv Valea Jiului au reuşit în câteva ore să adune tot ce au adus viiturile din această vară, lemne ori alte obiecte, care s-au strâns în peşteră şi puteau provoca pagube. Porivit conducerii Apa Serv Valea Jiului, acţiunea de ecologizare la Peştera Bolii a fost planificată de mai multă vreme.
“Având în vedere că pe aici am venit cu mulţi colegi de la noi din ţară, care lucrează în domeniul apelor, am zis să ajutăm şi noi, să ecologizăm această zonă. Conştientizăm că fiecare creangă care este adusă de viitură pe albie poate bloca peştera, aducând mari deservicii. Am zis să nu mai amânăm, să venim să dăm o mână de ajutor, pentru că este unul dintre punctele cu care ne mândrim în Valea Jiului. Colegii din ţară când ajung la noi, imediat ne roagă să-i ducem la Peştera Bolii”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. Acţiunea de ecologizare a fost ca o gură de oxigen pentru administratorii peşterii.
“Aşa volum ce fac dânşii acum cu 15-16 inşi, noi trei-patru inşi cât mai suntem, nu aveam cum să realizăm, iar cu copiii cu care colaborăm nu putem să-i ducem să ridice buşteni şi să meargă în apă”, a declarat Imre Szuhanek, preşedintele Asociaţiei PetroAqua.
Apa Serv Valea Jiului a mai derulat în acest an o serie de acţiuni de ecologizare. Conducerea şi angajaţii ApaServ se implică periodic în astfel de acţiuni care vizează zonele turistice ale Văii Jiului. Peştera Bolii are o suprafaţă de 10 hectare şi este o rezervaţie naturală, intrarea fiind făcută pe sub o arcadă săpată în munte ce are înălţimea de 46 de metri. Obiectivul turistic se găseşte la numai 150 de metri de şoseaua Petroşani – Haţeg (DN 66), iar în 1928 a devenit prima peşteră din ţara noastră care a beneficiat de iluminat artificial.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura