Lună: februarie 2017

Comunitate

Produsele tradiţionale din judeţ, prezentate la Târgul Naţional de Turism al României

Produsele tradiţionale din zona judeţului Hunedoara vor fi promovate la Târgul Naţional de Turism al României, organizat la Romexpo, în perioada 16 – 19 februarie. Iniţiativa este o premieră şi aparţine celor de la Agenţia de Dezvoltare Economică şi Socială (ADEH) Hunedoara, care au considerat necesar ca, pe lângă obiectivele turistice pe care le vor prezenta turiştilor, să arate şi care sunt deliciile culinare specifice zonei.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Ani grei de puşcărie pentru traficanţii de droguri

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa într-un dosar în care patru hunedoreni sunt judecaţi pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de droguri, înşelăciune şi alte infracţiuni. Dosarul a fost trimis în judecată la începutul anului 2016, avându-i ca inculpaţi pe Petre Minodor Hotărîş (foto stânga), zis „Culă”, Nicolae Moraru, Sebastian Stelian Cătălin şi Erwin Gur Mustafa (foto dreapta).

Citește mai mult
ActualitateFlash

Fostul secretar al judeţului, condamnat pentru abuz în serviciu, a fost absolvit de pedeapsă. Instanţa a constatat că fapta este dezincriminată!

Răsturnare de situaţie în dosarul fraudării examenului pentru postul de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara, dosar instrumentat de DNA, în care sentinţa definitivă a fost dată în 5 aprilie 2016. Una dintre persoanele condamnate pentru abuz în serviciu a fost absolvită de pedeapsă. Este vorba despre fostul secretar al judeţului Hunedoara, Daniel Dan (foto), condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare pe aceeaşi perioadă şi doi ani interzicerea anumitor drepturi civile. Motivul: infracţiunea pentru care a fost condamnat, cea de abuz în serviciu, a fost constatată de către instanţă ca fiind dezincriminată.

Citește mai mult