Echipa de chirurgi a spitalului din Hunedoara este aproape completă

12 februarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

După ani grei în care s-a operat la limita de avarie din punct de vedere al personalului medical, echipa de chirurgi a Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ Hunedoara este aproape completă.
Intervenţii minim-invazive
„Ce ne bucură este că avem trei chirurgi noi, tineri, care ne prind foarte bine, în condiţiile în care adresabilitatea spitalului a crescut. Acum suntem şase medici pe partea de Chirurgie Generală, un plastician, un chirurg infantil şi un urolog, dar va mai veni încă un urolog, după ce-şi termină rezidenţiatul. Am făcut completări şi în rândul personalului mediu din blocul operator şi al celui din secţie, pentru a ajunge la condiţii optime de desfăşurare a activităţii. Am lucrat, cu mare greu, cu sub jumătate din normativ. Totodată, am reuşit să finalizăm şi renovarea secţiei şi mai urmează blocul operator, însă trebuie identificată o sursă de finanţare. Ar mai fi necesare dotări, de asemenea. Mai trebuie să schimbăm turnul de laparoscopie şi să achiziţionăm un turn pentru chirurgia endoscopică urologică, precum şi instrumentar. În funcţie de posibilităţile care se ivesc, ne dorim şi schimbarea mobilierului din saloane. Oricum, condiţiile de cazare sunt foarte bune. Tindem spre intervenţii chirurgicale minim-invazive, lumea medicală evoluând spre noi metode de tratare a pacientului. Aceste alternative nu sunt la fel de dureroase precum cele tradiţionale, presupun cicatrici mult mai mici şi o perioadă mai scurtă de recuperare. Majoritatea operaţiilor de astăzi pot fi făcute printr-o metodă minim-invazivă. De fapt, operaţiile şi procedurile terapeutice realizate printr-o mică incizie devin standard în chirurgia actuală”, spune dr. Virgiliu Cîrlan (foto), medic primar chirurgie generală, şeful secţiei Chirurgie a Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ Hunedoara.
Nu se conştientizează gravitatea „ultimei sute de metri“
În ce priveşte bolile din cauza cărora pacienţii se prezintă la medicul chirurg, patologia biliară deţine un loc fruntaş, urmată de cea vasculară periferică, respectiv patologia stomacală sau intestinală. „Trebuie subliniat că şi pe partea de chirurgie plastică facem intervenţii reconstructive, foarte bine merge şi chirurgia pediatrică, iar patologia urologică a devenit şi ea stufoasă. Am reuşit să scădem şi durata medie de spitalizare, însă asta depinde foarte mult de afecţiunile de care suferă un bolnav, unele implicând spitalizare mai mare. Îngrijirea la domiciliu rămâne însă o problemă. Dacă s-ar completa cea spitalicească cu aceasta, creându-se o concordanţă, s-ar reduce foarte mult şi perioada de spitalizare. Orice stat civilizat practică un astfel de sistem. Este o doleanţă pe care o avem de mulţi ani. Încercăm să le facem pacienţilor internaţi o minimă educaţie sanitară, tocmai în ideea prevenţiei. Multă lume ajunge la noi în stadiu avansat, şi nu incipient al bolii, complicaţiile îngreunând atât munca medicului, cât şi şansele de vindecare, respectiv se intensifică suferinţa bolnavului”, mai arată  dr. Virgiliu Cîrlan. Aceste mai e de părere că fără pilonii principali – învăţământ şi sănătate, nici o societate nu poate progresa, având la bază un popor neinstruit şi bolnav. (M. Şerban)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Şomerii hunedoreni sunt aşteptaţi la Bursa Locurilor de Muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara (AJOFM) organizează joi, 16 februarie, o nouă ediţie a Bursei Locurilor de...

Liderul Ligii a IV-a s-a pus la treabă

Inter Petrila, gruparea ce a dominat prima parte a campionatului Ligii a IV-a, şi-a reluat antrenamentele din prima zi a...

Marian Stoenac: „Am ales pe Cetate Deva pentru proiectul de aici!”

Alături de Făgărăşanu şi Szekely, Marian Stoenac reprezintă una din achiziţiile importante pentru CNS Cetate Deva în această iarnă. Mijlocaşul...

Închide