Comunitate

Produsele tradiţionale din judeţ, prezentate la Târgul Naţional de Turism al României

Natalia Bumbac

Produsele tradiţionale din zona judeţului Hunedoara vor fi promovate la Târgul Naţional de Turism al României, organizat la Romexpo, în perioada 16 – 19 februarie. Iniţiativa este o premieră şi aparţine celor de la Agenţia de Dezvoltare Economică şi Socială (ADEH) Hunedoara, care au considerat necesar ca, pe lângă obiectivele turistice pe care le vor prezenta turiştilor, să arate şi care sunt deliciile culinare specifice zonei.
Înainte de a participa la Târgul Naţional de Turism al României, membri ai Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice (APPTE) Hunedoara, găzduiţi de localul Bistro Lex din Deva, au prezentat câteva dintre produsele care vor fi expuse în Capitală. Ocazie cu care, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Daniel Andronache, le-a dat asigurări producătorilor că acesta este doar un prim pas în promovarea tradiţiilor culinare din judeţ. „Este un început pe care îl face ADEH şi CJ Hunedoara în promovarea produselor tradiţionale şi dezvoltarea turismului din judeţ. Împreună cu producătorii vom participa la Târgul de Turism de la Bucureşti şi am convingerea că vom avea un impact foarte mare, iar interesul turiştilor faţă de judeţul Hunedoara va creşte exponenţial”, a afirmat Daniel Andronache, vicepreşedinte al CJ Hunedoara. Totodată, directorul ADEH, Radu Barb, a explicat că agenţia pe care o conduce are ca obiect de activitate promovarea turismului. Iar, turiştii care vor să viziteze obiectivele din judeţ trebuie să cunoască şi bucătăria specifică zonei, între cele două existând o legătură strânsă, a mai precizat Radu Barb.
Printre produsele prezentate în localul din Deva s-au numărat zacusca de fructe, cârnaţul afumat de Săcărâmb, laşca de la buna Romaniţa, dar şi alte delicii culinare, preparate din ingrediente 100 la sută ecologice. Despre participarea la Târgul de Turism din Bucureşti, Tatiana Rovinari, preşedintele APPTE Hunedoara, susţine că este o ocazie bună pentru a face cunoscută turiştilor oferta culinară tradiţională a zonei, iar sprijinul autorităţilor în popularizarea acestor produse este unul foarte necesar. „Avem acum un sprijin consistent din partea autorităţilor, iar participarea la târgul de turism este benefică pentru producătorii locali, dată fiind amploarea lui. Începem să înţelegem că turismul şi produsele tradiţionale merg mână-n mână şi nu poţi să le separi. Când mă duc undeva, eu caut să găsesc ceva reprezentativ pentru zona respectivă, de la monumente, până la bucătăria locală (…)”, a afirmat preşedintele APPTE Hunedoara. Aceasta a mai spus că în judeţul Hunedoara sunt atestate 11 produse tradiţionale, altele fiind în curs de atestare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura