Gura lumii

Gura lumii, 10.02.2017

La un club sportiv din sudul judeţului, care se află sub tutela conducerii celui mai mare oraş din zonă, spun cârcotaşii că s-au întâmplat mai multe nereguli în ultima perioadă. Cică unii dintre cei care se ocupă cu pregătirea sportivilor ar fi dat în patima jocurilor de noroc şi riscă sume mari de bani pentru a le înmulţi. Asta nu ar fi ceva ieşit din comun dacă, după cum spun gurile rele, respectivii nu ar fi folosit din banii destinaţi clubului, care vin de la bugetul local. Dar cum se întâmplă de obicei, minciuna are picioare scurte, iar jucătorii ar fi fost daţi în vileag trebuind să returneze banii care nu erau ai lor. Zice lumea că unul dintre ei, un om de treabă de altfel, a fost nevoit chiar să renunţe la un bun personal de mare valoare pentru a-şi acoperi greşelile.

Pe lângă faptul că nu sunt siguri de stabilitatea locurilor de muncă, navetiştii unei firme situată pe malul Mureşului şi aflată cu un picior în groapă mai au parte şi de alte neplăceri. Vorbeşte lumea că drumul de acasă până la serviciu şi înapoi, făcut cu un mijloc de transport în comun, este un calvar, mai ales atunci când cel care se află la volan este un anumit conducător auto. Bieţii oameni spun că acesta se poartă ca pe propria plantaţie, nerespectând călătorii, pe care îi jigneşte după bunul plac şi are un stil periculos de a şofa. Cică şoferul cu pricina are nenumărate reclamaţii făcute de călători, dar acestuia nu-i pasă nici cât negru sub unghie, fiind unul din protejaţii patronului firmei de transport, cu care se află într-o relaţie de rudenie. Aşa că mulţi dintre angajaţii firmei respective au preferat să folosească mijloacele proprii de transport pentru a ajunge la serviciu, decât să mai suporte mitocăniile bădăranului şofer.

One thought on “Gura lumii, 10.02.2017

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura