Majorările salariale ale bugetarilor, fără efect în buzunarele beneficiarilor
La nivel naţional, aproximativ 650.000 angajaţi din sistemul bugetar vor beneficia, din luna august, de înlăturarea inechităţilor salariale, odată cu
Citește mai multLa nivel naţional, aproximativ 650.000 angajaţi din sistemul bugetar vor beneficia, din luna august, de înlăturarea inechităţilor salariale, odată cu
Citește mai multBlocarea negocierilor la capitolul salarizare la ArcelorMittal Hunedoara ar putea duce la mişcări de protest spontane în rândul angajaţilor.
Citește mai multDosarul cunoscut opiniei publice cu denumirea „Moartea dizidentului Gheorghe Ursu”, în care hunedoreanul George Homoştean (foto), fost ministru de Interne în perioada 1978 – 1987, acum în vârstă de 93 de ani, este acuzat de complicitate la infracţiuni contra umanităţii, a fost trimis spre judecare.
Citește mai multDuminică, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Orăştie şi cei de la postul local Romos au prins un bărbat de 40
Citește mai multUn nou accident rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.00, într-o curbă de drum din Petroşani, supranumită „curba morţii”.
Citește mai multÎn cursul zilei de ieri, în urma precipitaţiilor abundente, mai multe gospodării din localităţile Haţeg, Subcetate şi Silvaş au fost
Citește mai multDosarul în care Constantin Drăgan, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Hunedoara, este acuzat de viol şi corupere de minori, a fost trimis la Judecătoria Hunedoara.
Citește mai multÎntr-un local de pe strada Ion Creangă, din Deva, o femeie de 39 de ani a agresat-o verbal şi fizic pe angajata de acolo, după care i-a furat 4.940 de lei dintr-o borsetă. Poliţiştii de la Poliţia Municipală s-au deplasat la faţa locului pentru a interveni şi a aplana altercaţia dintre cele două femei.
Citește mai multAstăzi, în cadrul unei ceremonii militare, 82 ofiţeri şi subofiţeri, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului, au fost avansaţi în gradul următor la termen. Un ofiţer a fost avansat la gradul de locotenent colonel, iar alţi doi la gradul de locotenent. De asemenea, doi maiştri au obţinut clasa I şi II, în timp ce, 70 de subofiţeri au fost avansaţi la gradul de plutonier major. Cinci pompieri au primit gradul de plutonier, iar alţi doi gradele de adjutant şef şi adjutant.
Citește mai multDuminică, o femeie de 20 de ani a dat naştere unui băieţel, într-o zonă muntoasă, greu accesibilă. Suzana Toma se afla împreună cu soţul ei la cules de fructe de pădure la munte, într-un loc numit Fântâna Rece, din zona localităţii hunedorene Baru.
Citește mai multTribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul comisarului de la Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean (GNM – CJ) Hunedoara, Voichiţa Joian (foto), acuzată de luare de mită.
Citește mai multde Liviu Stănilă
Citește mai multAlice Brandisz O tânără din Brad, la doar 24 de ani, are o carieră de succes la una dintre cele
Citește mai multAlin Barna, managerul FC Hunedoara Pentru că în perioada în care a condus ca manager clubul hunedorean de fotbal, FC
Citește mai multDamian Diniş, primarul comunei Băiţa Pentru că a organizat şi în acest an exemplar sărbătoarea comunei, localnicii, dar şi numeroşii
Citește mai multDoi turişti germani au scăpat cu viaţă după ce un fulger a lovit lângă ei, în timp ce se aflau
Citește mai multVorbesc gurile rele că un director de pe la noi, pus de şefii lui de partid să se ocupe în
Citește mai multMuzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) aduce în faţa vizitatorilor, în categoria „Exponatul lunii”, un revolver Nagant Model 1895,
Citește mai multCea de-a XV-a ediţie a Zilelor Comunei Gurasada s-a desfăşurat duminică şi a adunat lume mai multă ca oricând. Fii
Citește mai multSpecialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani oferă, în continuare, consultanţă minerilor din Valea Jiului, în baza unui contract comercial parafat pentru 2016.
Citește mai mult