Politica si administratie

Majorările salariale ale bugetarilor, fără efect în buzunarele beneficiarilor

La nivel naţional, aproximativ 650.000 angajaţi din sistemul bugetar vor beneficia, din luna august, de înlăturarea inechităţilor salariale, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) care modifică şi completează OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Prevederile OUG se vor aplica în două etape, astfel încât o parte dintre acestea vor intra în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din ianuarie 2017. Printre categoriile profesionale care vor beneficia de aceste majorări se numără angajaţii din sănătate, învăţământ, dar şi cei din Ministerul de Interne şi al Apărării Naţionale.
„Tehnocraţii nu ar trebui
să se atingă de salarii”
Totuşi, majorările salariale anunţate prin intrarea în vigoare a OUG nu par a se resimţi în buzunarele beneficiarilor. Asta, pentru că formula după care s-au făcut calculele salariilor şi întocmite grilele a inclus anumite plăţi pe care bugetarii oricum le încasau. „Nu putem vorbi despre majorări, în condiţiile în care salariile cadrelor didactice vor creşte cu doi – trei lei până la 50 – 60 de lei. În actuala grilă de salarizare este introdus şi sporul de vechime, iar în vechea grilă erau trecute salariile de încadrare la care se adăugau sporurile. De aceea creşterile par spectaculoase. Poziţia noastră este tranşantă: tehnocraţii nu aveau de ce să se amestece în problema salariilor. Este o cârpeală ce s-a făcut acum cu salariile celor din învăţământ”, a declarat profesorul Paul Rusu, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar judeţul Hunedoara.
Şi în rândul medicilor, impactul acestor majorări se pare că este nesemnificativ spre zero. Potrivit medicului Valeria Filimon, şefa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, medicii angajaţi în cadrul acestui serviciu au salariile la nivelul maxim, aproape la egalitate sau chiar mai mari faţă de cele prevăzute în grila dată în OUG, un aspect aparte fiind calculul sporurilor acordate pentru gărzi.
Doar poliţiştii hunedoreni sunt mulţumiţi de majorarea salariilor, aceştia urmând să primească peste 100 de lei în plus din august 2016 şi de o majorare similară urmând să beneficieze din ianuarie 2017. „Suntem mulţumiţi de această majorare, dar am fi fost şi mai mulţumiţi dacă se respecta înţelegerea stabilită în urma negocierilor din 24 martie. Din 1 august salariile poliţiştilor vor creşte cu 10 la sută şi de anul viitor cu încă 10 la sută din salariul de bază în funcţie. Înţelegerea a fost să se plătească aceşti bani o dată”, a afirmat Vasile Bucuci, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – BT Hunedoara. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura