Comunitate

2015, anul investiţiilor la Toteşti

04-Tiberiu-Pascoi-Primar-comuna-Totesti-12_06_2009Magdalena Şerban

Pentru cofinanţarea investiţiilor din 2015, Primăria comunei Toteşti va scoate din buzunar circa 400.000 de lei, în condiţiile în care fondurile nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană sau de la Guvernul României însumează milioane de euro, bani care se vor răsfrânge asupra dezvoltării locale.

„Proiectul de introducere a magistralei de apă şi canalizare în toate satele comunei a fost demarat pe bani guvernamentali, anul trecut. Am primit prima tranşă de finanţare, decontând lucrările efectuate.  Programul de alimentare cu apă înseamnă un milion de euro, iar cel de canalizare ajunge la 1,2 milioane de euro. Pentru că suntem aproape de Haţeg, ne vom lega la staţia de epurare de acolo. În 2007, cu fonduri guvernamentale, am reabilitat şcoala primară din satul Cârneşti, dar am rămas cu arierate în valoare de 180.000 de lei. Aşa că am  depus un proiect pe fonduri europene, pentru a ne achita aceste arierate, şi ca să putem susţine diferenţa rămasă pentru lucrările executate. Mai avem de realizat împrejmuirea instituţiei şi amenajarea aleilor, lucrări în valoare de 60.000 de lei, care vor începe în următoarea perioadă.
O altă noutate este că, din 1 martie, vom da drumul la lucrările de amenajare a terenului de sport cu instalaţie pentru nocturnă şi la împrejmuirea bazei sportive din Păclişa, obiective care fac parte dintr-un program în valoare de 44.000 de euro, câştigat prin Grupul de Acţiune Locală Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor (GAL). Tot prin GAL, am depus un proiect de dotare a căminelor culturale din Toteşti şi Cârneşti (40.000 de euro). Aşteptăm semnarea contractului de finanţare, punctajul obţinut fiind maxim”, a declarat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti. Acesta a mai precizat că în 2014, administraţia locală a preluat de la Consiliul Judeţean fosta Şcoală Specială din Păclişa. S-a obţinut o finanţare guvernamentală de 400.000 de lei pentru reabilitarea clădirii şi remodularea ei, iar până acum, s-a reuşit finalizarea lucrărilor la acoperiş, împrejmuirea edificiului şi creearea unei căi de acces, separat de cea a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă.

One thought on “2015, anul investiţiilor la Toteşti

  • Abureli pentru viitoarea campanie electorala. Din pacate dom’ primar nu ai confirmat. Nu prea ai facut nica si vine scadenta ! Pacat, aveam o speranta. In afara de chiolhanuri , nimic. Dar nu-i mare paguba pentru PSD, pentru ca matale numa PSD ist nu esti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura