Fara bascalie

„Nu mă mai regăsesc în idealurile partidului… nu vreau preşedintele Academiei…”

O să-mi clarific poziţia de la început – nu vreau Parlament monocameral. Nu doresc să atac Parlamentul ca instituţie. Nu mă adresez celor care fac confuzii grave şi nu înţeleg despre ce scriu în editoriale. Le doresc de pe acum să găsească formule dure şi dacă se poate grosolane, pentru a-şi exprima dezaprobarea. Exprim o opinie, nu vreau şi nu pot să o impun.
Şi acum, la temă.
Citesc despre dezertorii din PSD. Probabil că vor veni şi cei de la PC şi peste o săptămână (când va fi Congresul PNL), nişte liberali vor avea şi ei revelaţii politice. Dreptul lor. Doar că acei indivizi ne cred iremediabil tâmpiţi, din moment ce sunt în stare să declare, cu figuri candide, că ei nu se mai regăsesc în idealurile partidului (cazul unuia numit Viorel Balcan) sau că ei nu pleacă din PSD pentru că Traian Băsescu le-ar fi promis preşedinţia Academiei Române (cazul lui Răzvan Theodorescu, manipulator de forţă prin TVR în anii ’90 – mais qui s’excuse s’accuse, n-est ce pas, Monsieur Theodoresco…?).
Parlamentarii au fost aleşi în colegii uninominale, într-o dublă calitate – aceea de persoană cu oarecare notorietate, cu anumite calităţi, pe de o parte, şi de membri ai unui partid politic, pe de altă parte. A nu se confunda resorturile psihologice care funcţionează la alegerea unui primar, cu cele de la alegerea unui parlamentar. Există şi confuzii, unii parlamentari au făcut promisiuni de primar şi au păcălit, dar de regulă, electoratul ştie să facă diferenţa dintre primar/deputat, senator şi asociază un parlamentar cu partidul care-l propune, chiar şi în sistemul de vot uninominal.
Prin urmare, dacă un dezertor nu se mai regăseşte în idealurile partidului, el nu ar trebui să se mai regăsească nici în idealurile electoratului, care l-a trimis acolo, inclusiv pentru faptul că este PNL-ist, PDL-ist, PSD-ist sau UDMR-ist. Independenţii nu au avut câştig de cauză. Nimeni nu a votat vreun parlamentar independent, pentru că s-a înţeles că politica, aşa cum e ea, se face prin partide. Chiar şi prin vot uninominal, au ajuns parlamentari în colegii, indivizi susţinuţi de partide. Uneori, a contat mai mult simpatia faţă de un partid decât figura candidatului.
Sunt sigur că majoritatea aţi înţeles unde bat. Cei care rămân fără idealurile partidului sub flamura căruia au candidat şi dezertează ar trebui să fie excluşi, în secunda doi, şi din Parlament. Nu văd de ce consilierii locali au parte de acest tratament, iar parlamentarii cu idealuri trădate şi revelaţii ideologice, nu.

7 comentarii la „„Nu mă mai regăsesc în idealurile partidului… nu vreau preşedintele Academiei…”

  • Vai de mine ce victima esti tu, marele si nevinovatul, Alexandru Gruian. Tu doar exprimi opinii si altii te agreseaza, desigur verbal. Bun, dar ca tu manipulezi deja din titlu nu conteaza ? De exemplu, presedintele Academiei nu poate fi membru al unui partid. Deci daca Razvan Theodorescu vrea sa candideze la Academie trebuie sa renunte la calitatea de membru PSD. Efectiv manipulezi prin lipsa logicii afirmatiilor sale. E un paradox ce iti spun dar din nefericire asa este. Parca tu cand erai mare teverist si fugeai la Petrosani cand Miron Cosma isi dadea aere nu tot manipulare se cheama ? Vorba cuiva: Sa-ti fie rusine Alexandru Gruian !

  • Ei,bravo Lupule nr. 1, iata-te si aparatorul lui Miron Cosma.Vorba cuiva-sa-ti fie rusine,Petre Lupu 1,esti desuet,baiete,dicolo de un anumit vocabular,esti doar un alt tip de marlan, intelectual de tip Basescu. HA HA HA te mai legi de multi pe-aici?ca nu poate citi omul ceva ca hop Lupu se pricepe la toate, ba, Ceausescule, cara-te, clar?

  • Scuza-ma dar esti o stupida desavarsita. Nu il apar in nici un fel pe Miron Cosma. Cerebelul tau cat un ac cu gamalie nu observa ca de fapt spun ca varul Sandel il servea atunci ?

  • Scuza-ma dar esti o stupida desavarsita. Nu il apar in nici un fel pe Miron Cosma. Cerebelul tau cat un ac cu gamalie nu observa ca de fapt spun ca varul Sandel il servea atunci ? Asta este nu ii poti cere unui om ce nu are.

  • Foarte pertinente opiniile.La fel simtim si noi cei care mai simtim.Gradul de reprezentativitate in urma „alegerilor demogratice” in institutiile statului nu e mai mare decit o plasa sau o galeata „electorala”.Nu cred ca trebuia sa deschideti „robinetul de purjare” a „zoaielor” produse de unii ,ori din inconstienta,ori din obedienta,ori pur si simplu insensibilizati de angrenajul complex de intoxicare ce functioneaza in societate.”CIINI LATRA,CARAVANA TRECE”.LUPII IN SCHIMB,LATRA A PUSTIU…

  • D.le Gruian, dvs vorbiti de o clasa politica ideala cu principii si onoare cu doctrine…nu avem, lispsa, lipsa mare!! era evident ca fripturistii lui Ponata sa-i puna jos pe fripturistii lui Geoana…sa fi fost unul sa fi plecat ca nu mai dorea sa fie coleg cu Vanghele sau Mazare?…poate unul,da nu mai multi! si-apoi sa nu uitam ca daca adevaratii liberari s-ar vedea reprezentati de Orban ar muri din nou da in primul rind ne-ar ucide pe noi sa fie siguri ca nu o sa mai comitem iarasi idiotenii de acest fel…nu va impresionat disciplina absoluta din PC? congres linistit, toti de-acord la unison…ce plictiseala!

  • ba lupule nu spui nimic si habar nai despre mineri ca dacal p[rindem pe gruian ala peaici ii loam gatul futui ca asta si alti catava era tot impotriva lu domnu cozma ca a scris si o carte care a venit aici la petrosani so arate si numa contra lu domnu cozma e ba ba habar nai. sarumana doamna udrea, eu vam votat sa stiti

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura