„Un guvern care promite mult şi uitã tot a doua zi“

Nicolle Ebner

Deputatul PNL de Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, le atrage atenţia guvernanţilor că promisiunile privind abordarea agriculturii ca pe un domeniu prioritar s-au dovedit a fi de fapt vorbe goale şi bâlbâieli ameţitoare.

Agricultura, prioritatea cui?
„Putem constata cu uşurinţă că am fost înzestraţi, prin bunăvoinţa domnului preşedinte jucător de alianţe şi coaliţii, cu un guvern fără nici un plan, fără nici o direcţie, fără nici o viziune, fără un viitor pentru români. Un guvern care adoptă ordonanţe ilegale sau inventează proiecte pe care nu le mai susţine ulterior. Un guvern al jocului de glezne, din prea multă plictiseală pe la reuniuni… Şi atât. Încă de la apariţia Bugetului de Stat pe anul 2009, am realizat că toate obiectivele guvernanţilor în ceea ce priveşte agricultura nu vor putea fi împlinite, având în vedere sumele mici prevăzute. A venit apoi şi rectificarea care a redus fondurile Ministerului Agriculturii cu puţin peste două miliarde de lei şi a dovedit că nu exisă nici o prioritate în acest an şi că agricultura românească nu are decât să devină Cenuşăreasa Europei. Ne întrebăm atunci, ce se va întâmpla cu obiectivele de guvernare în ceea ce priveşte domeniul agriculturii, cum ar fi: aplicarea de scheme eficiente de finanţare a agriculturii pentru absorbţia integrală a fondurilor cofinanţării de la bugetul de stat, prin proiecte tip Fermierul şi Sapard-ul românesc. În perioadă de criză, agricultura ar trebui să devină o prioritate pentru un guvern responsabil, deci luaţi măsuri urgente, domnule ministru, pentru a repara valul de nepăsare pe care l-aţi aşternut cu bună ştiinţă peste problemele şi deznădejdea românilor şi nu mai veniţi cu «strategii magice», pe care le veţi uita cu siguranţă doar pe hârtie, aşa cum s-a mai întâmplat…”, consemnează parlamentarul liberal, într-o declaraţie politică prezentată în Parlamentul României.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.