Zi: 26 martie 2010

Reportaj

„Judeţul Hunedoara are resurse majore pentru turismul balnear şi cultural”

Prima zi a Târgului de turism al României a marcat un succes pentru reprezentanţii judeţului Hunedoara. Standul amenajat de Compania judeţeană de turism Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean, a fost apreciat de ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Aceasta a fost servită cu ţuică din căţui dacice şi invitată să inaugureze Cartea de onoare a Companiei de turism.

Citește mai mult
Interviu

„Asistãm, neputincioşi, la îndobitocirea neamului”

Ştiaţi că… Universitatea Ecologică “Traian” din Deva este prima unitate privată de învăţământ superior înfiinţată în România? În vara acestui an, aniversează 20 de ani de la înfiinţare aşa că am ţinut să punctez evenimentul aşa cum se cuvine, adică, depănând amintiri despre acele începuturi, cu cine altcineva, decât cu iniţiatorul acestui proiect, profesorul Sigismund Duma (foto), rectorul universităţii devene. Stând la o şuetă în modestul său birou, m-a cucerit povestind despre perioada de început a anilor ‘90, când foarte mulţi dintre noi eram entuziaşti, încrezători, visători, speram! Sigismund Duma a terminat repede cu visarea şi a conştientizat că Deva, fără un mediu academic, un mediu universitar, nu se poate numi oraş reşedinţă de judeţ. Iniţial, a vrut să dea drumul la o unitate de învăţământ superior de stat, dar nu a găsit profesori dispuşi să vină să facă ore, la Deva, pe o retribuţie bugetară. Atunci, a elaborat un plan de învăţământ cu un grup de profesori universitari, printre care se număra şi academicianul Ion Haiduc, actualul preşedinte al Academiei Române. De dragul dialogului, nu mai lungesc povestea. M-au impresionat răspunsurile, am apreciat francheţea interlocutorului de mare clasă-un mare cunoscător şi vorbitor în egală măsură, dar în acelaşi timp, m-a îndurerat perspectiva procesului de îndobitocire a neamului-ce poate fi perceput şi de un om simplu, ca mine- şi la care conducătorii noştri contribuie cu sârguinţă. Dar, să începem cu începutul. Nu i-au fost dragi niciodată contabilii. Vedea tot timpul în faţa ochilor nişte persoane cu cotiere, ochelari cu lentile cât fundul borcanului şi creionul chimic după ureche, pe care-i interesau doar cifrele şi „beletul” de decontare. Limitaţi doar la cifre şi nimic altceva. Plecând de la acest sentiment, şi-a dorit să înfiinţeze un gen de învăţământ superior, care să formeze economişti, dar şi cu o percepţie în zona inginerească. Adică, măcar să înţeleagă un proces tehnologic, să poată citi o hartă, un plan de situaţii, să aibă o viziune asupra unei strategii. Aşa a plecat Sigismund Duma, la drum, cu un plan de învăţământ foarte bine gândit, apropiat celui de la Oxford, care avea o singură specializare, cea de inginerie economică.

Citește mai mult
Sport

Planuri albe, pentru vremuri negre

Orice punct câştigat de Minerul Lupeni şi Mureşul Deva în etapa de mâine poate fi considerat „aur pur” în lupta pentru supravieţuirea în eşalonul secund. „Lupii negri” joacă, acasă, împotriva celei mai puternice candidate la promovare, FC Argeş, iar devenii evoluează în deplasare cu o echipă aflată în mare criză de puncte, FC Baia Mare, după pauza forţată din primele două etape.

Citește mai mult