Actualitate

Ziua Poliţiei, sărbătorită la Deva

03 demonstratie ziua politiei (144)Anamaria Nedelcoff

Ieri, în amfiteatrul Poliţiei municipiului Deva, au fost sărbătoriţi 191 de ani de existenţă a Poliţiei Române. În cadrul evenimentului, la care au participat atât poliţişti, cât şi oficiali din administraţia locală, a fost acordat titlul de poliţist al anului, precum şi pentru cele mai bune subunităţi şi colective poliţieneşti, care s-au distins printr-o activitate deosebită în anul 2012.
Astfel, „cea mai bună subunitate de poliţie” a fost declarată Poliţia oraşului Haţeg, iar „colectivul anului“ a fost desemnat Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei municipiului Hunedoara. Totodată, „cel mai bun post de poliţie“ din anul 2012 a fost ales Postul de Poliţie Şoimuş.
Comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului Poliţie Rutieră Hunedoara, a primit diplomă de onoare pentru activitatea desfăşurată cu scopul reducerii riscului rutier din judeţ, o asemenea diplomă mai fiind acordată şi comisarului şef Dumitru Grosu, pentru promovarea mişcării sportive, precum şi comisarului şef Ilie Iovănescu, pentru activitatea desfăşurată şi modul în care a gestionat resursele logistice ale poliţiei.
Tot ieri, pentru a marca Ziua Poliţiei Române, în Piaţa Unirii din Deva, a avut loc un exerciţiu demonstrativ de intervenţie în trafic, susţinut de poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Totodată, cei de la Serviciul Criminalistic au susţinut un exerciţiu demonstrativ cu ajutorul câinilor de urmă şi de însoţire.
După exerciţiile demonstrative, în sala Spiru Haret a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, a avut loc o nouă festivitate de premiere, în cadrul căreia au fost decernate premii poliţiştilor care au câştigat diverse concursuri sportive la şah, tenis de câmp, înot, tenis de masă, bowling, biliard, tir, pescuit sportiv şi fotbal, competiţii organizate cu ocazia Zilei Poliţiei Române.
La final, au fost avansaţi în grad, la termen sau înainte de termen, 138 de ofiţeri şi agenţi de poliţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura