ActualitateFlash

Ziua Naţională a Austriei, sărbătorită la Castel

Cristina Ghenea

Castelul Corvinilor din Hunedoara a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute, un eveniment deosebit, dedicat Zilei Naţionale a Austriei. La eveniment au fost prezenţi şi Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei în România şi Republica Moldova, şi Vasile Onofrei, consulul onorific al Austriei la Timişoara.
Pentru a sărbători aşa cum se cuvine această zi, Primăria municipiului Hunedoara a colaborat cu Consulatul Austriei din Timişoara, cel care a şi venit cu propunerea organizării evenimentului. Cu această ocazie, diplomatul Michael Schwarzinger şi soţia sa, Rosemaria, au vizitat pentru a doua oară în acest an municipiul de pe Cerna. „Este un privilegiu să sărbătorim aici această zi atât de specială pentru noi. Austria şi partea de vest a României au legături strânse, mai ales, pentru că asta este o zonă în care foarte mulţi austrieci s-au stabilit, şi sperăm ca pe viitor, legăturile să devină şi mai puternice. Din punct de vedere economic, se vor schimba multe lucruri”, a declarat Michael  Schwarzinger.
Printre cei aproximativ 200 de invitaţi prezenţi la eveniment, pe lângă oficialităţile municipiului Hunedoara, s-au numărat reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean, dar şi oameni de afaceri atât români, cât şi austrieci. „Sper ca, în urma discuţiilor ce vor avea loc cu această ocazie, să se creeze oportunităţile pentru stabilirea de parteneriate între oraşul nostru şi oamenii de afaceri austrieci. Hunedoara are potenţial şi merită să fie pus în valoare”, a declarat Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura