Sport

Cu casa închisă şi căpitan „deschis”

Ciprian Marinuţ

Portarul Lipitor, căpitanul Mureşului, a greşit grav la primul gol al  „vicecampioanei retrogradate”, FC Timişoara, şi a dat tonul picajului echipei devene la unicul meci de pe Stadionul „Cetate”, disputat, după foarte mulţi ani, cu tribunele arhipline.

Foame de fotbal
Atmosferă de mare meci, ieri, pe Stadionul „Cetate”. Peste 2.500 de spectatori au profitat de vremea bună şi au luat cu asalt tribunele, pentru a vedea la lucru „vedeta” ligii secunde, care cu două zile înainte, eliminase Steaua din Cupa României. Am căutat prin arhive şi printre amintiri data la care stadionul din Deva a fost ultima dată arhiplin şi cu sute de oameni pe lângă garduri, însă n-am găsit nimic, semn că acest lucru s-a petrecut de foarte mult timp. Situaţia demonstrează că există „foame” de fotbal, deşi de regulă, la meciurile Mureşului vin în jur de 100 de spectatori, în condiţiile în care intrarea e liberă. Spectatorii veniţi din Deva şi împrejurimi au urmărit meciul „ca la operă”, fiind la final dezamăgiţi de scor şi spectacol. În schimb, cei de la Timişoara au cântat şi aplaudat victoria favoriţilor, deşi fotbalul etalat de alb-violeţi a fost mai puţin bun decât cel din partida cu Steaua.

O accidentare ieftină, alta scumpă
Primul eveniment notabil al partidei a fost accidentarea juniorului Sami Jitaru. Crescut la Hunedoara, Jitaru (min. 7) a acuzat probleme musculare, după o ciocnire cu un devean, şi a fost înlocuit. Au urmat minute bune de joc fără nimic notabil. Mureşul a dominat steril, din cauza lipsei de curaj, iar „violeţii” au acţionat pe contre, la limita minimă a efortului. Primul şut pe poartă a venit în minutul 35, când juniorul Dobricean a prins o torpilă din careu, însă Lipitor a avut un reflex de panteră şi a respins în corner. La scurt timp de la această intervenţie salvatoare, Lipitor s-a accidentat, la o degajare. Portarul devean a continuat jocul, deşi era evident că are probleme, iar decizia a avut efect de bumerang. În prelungirile reprizei, Sepsi a scăpat pe banda stângă şi a şutat slab şi pe jos la colţul lung, iar portarul devenilor a greşit grav şi a fost practic co-autor la primul gol al meciului, 0-1.

Vedete menajate
Căpitanul Lipitor a rămas la cabine la pauză, fiind înlocuit de Coman. Acelaşi junior intrat accidental în joc, Dobricean (47), a trimis un şut, centrare care a căzut pe transversală, semnând prima ocazie a părţii secunde. Axente (59) a retezat orice speranţe ale devenilor, după ce a înscris cu capul din careu, în urma unei lovituri libere din lateral, executate de Gorobsov. Pe final, Valentin Velcea a trimis în teren şi doi dintre cei patru jucători vedetă, menajaţi la acest meci, iar cei doi au inventat faza golului trei. Curtean a executat un corner, deveanul Al. Dan a bâlbâit mingea în careu, iar Goga (93) a profitat şi a şutat în vinclu, 0-3.

Mureşul Deva – FC Timişoara 0-3 (0-1)
Stadion: Cetate; Spectatori: 2.500.
Au marcat: Sepsi (47), Axente (59), Goga (91)
Mureşul Deva: Lipitor (cpt.- 46 Coman) – Al. Petresc, V. Pistol, Ambruş, Miheţ – Ct. Crişan, Al. Dan, Melcea, M. Petrescu – Dragu (71 Dîrvaru), Deaconescu (86 Bogman). Antrenor: Constantin Olariu
FC Timişoara: Lepmets – Mera, Scutaru (cpt.), Fl. Ilie, Sepsi – Fl. Sandu (69 Curtea), Gorobsov, Poparadu, Axente (78 Goga), Jitaru (8 Dobricean), Al. Popovici. Antrenor: Valentin Velcea
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); Asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti) şi Mircea Orbuleţ (Bucureşti).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura