Comunitate

„Zilele Medicale Orăştiene“, la a doua ediţie

04-zilele-medicale-orastieMagdalena Şerban

Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara şi Spitalul Municipal Orăştie au organizat simpozionul „Zilele Medicale Orăştiene”, ajuns la ediţia a II-a. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de conferinţă „ASTRA” din municipiu, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, fiind structurat pe două sesiuni: Sesiunea asistente şi Sesiunea medici.

Toate specialităţile medicale
Acţiunea s-a adresat tuturor specialităţilor medicale, clinice şi paraclinice, acordându-se puncte EMC prin O.A.M.G.M.A.M.R. Hunedoara şi Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara. La eveniment au mai luat parte, pe lângă cadrele medicale înscrise pentru prezentarea lucrărilor ştiinţifice (Hunedoara, Sibiu, Cluj şi Timiş), manageri şi directori medicali ai unităţilor sanitare din judeţ, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, printre care preşedintele CJ, Laurenţiu Nistor, deputatul Natalia Intotero şi primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan. Începutul fiecărei sesiuni s-a făcut cu momente artistice care au cuprins atât sfera muzicală tradiţională, cât şi repertoriul muzical clasic. Pentru o mai bună cunoaştere a evoluţiei spitalului orăştian, a fost prezentat şi un film special, fiind trecute în revistă secţiile acestuia şi investiţiile de care a avut parte în ultima vreme.

În premieră judeţeană
„Prin intermediul lucrărilor expuse de cadrele medicale din Orăştie s-a oglindit rezultatul activităţii permanente, fiind, totodată, o prezentare a situaţiilor inedite cu care ne-am confruntat, dar şi a soluţiilor privind îngrijirea pacienţilor pe care le oferim. Să nu uităm că la Orăştie s-a făcut prima intervenţie chirurgicală laparoscopică“, a precizat Graţiela Achim, managerul general al Spitalului Municipal Orăştie. Un alt aspect definitoriu pentru activitatea medicală locală, pe care aceasta l-a evidenţiat, îl constituie faptul că instituţia deţine o premieră judeţeană în ce priveşte îmbinarea remediilor naturiste cu cele clasice, în cadrul laboratorului de analize din Orăştie făcându-se inclusiv antibiograme cu tratamente medicale naturiste.
La rândul său, edilul-şef al municipiului a făcut aprecieri referitoare la traiectoria investiţională pe care obiectivul a înregistrat-o în ultimii ani. „Din 2013, de când conducerea instituţiei medicale a fost preluată de noul manager, am început modernizarea spitalului, aici fiind investiţi peste 100 milioane de lei, bani proveniţi atât de la bugetul local, cât şi de la cel central. Astfel, în acest moment, vorbim de modernizarea a peste 70 la sută din secţiile spitalului, urmând să continuăm până la acoperirea totală a procentajului rămas“, a dat asigurări primarul Ovidiu Bălan.
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a acuzat, în alocuţiunea sa, lipsa implicării suficiente a guvernanţilor  pentru sprijinul oferit cadrului optim de dezvoltare a actului medical în România. Sistemul salarizării în sănătate a fost şi el aspru criticat, fiind considerat lipsit de orice urmă de realism, raportat la munca depusă de cadrele medicale, la orele infinite de studiu dinainte şi după intrarea în câmpul muncii şi la imensa responsabilitate pe care o au faţă de vieţile oamenilor. „Am decis să sprijinim mai puternic spitalele din judeţ. Sigur că nu putem să reparăm ceea ce nu s-a făcut în atâţia ani, într-o perioadă foarte scurtă, dar vom reuşi prin organizare şi în timp. Le doresc multă sănătate tuturor, iar pe întreg personalul medical îl asigur de respectul pe care îl port”, a  subliniat preşedintele administraţiei judeţene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura