Actualitate

Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara

Nicolle Ebner

Ieri, 13 iunie, au început manifestările celei de-a 12-a ediţii a „Zilelor maghiare din judeţul Hunedoara”. Potrivit organizatorilor, la sărbătoare, vor participa peste 500 de maghiari de pretutindeni, evenimentele urmând a se derula pe o perioadă de o săptămână, în şase localităţi hunedorene.

Astăzi, start oficial

Ieri, la Biserica Unitariană din Lupeni, a avut loc un spectacol al trupei HOBO, care va concerta şi astăzi, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, începând cu ora 19.00, cu ocazia deschiderii oficiale a festivalului. Mâine, în faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, între orele 20.00 şi 21.30, este programat un spectacol susţinut de Ansamblul de dans folcloric-Haromszek şi tot mâine, la Hunedoara, între orele 10.00 şi 16.00, sub îndrumarea asociaţiilor Guzsalyas din Sf. Gheorghe şi Kun din Hunedoara, în curtea Castelului, se vor desfăşura jocuri pentru copii şi activităţi meşteşugăreşti. Ziua de miercuri, 16 iunie, este dedicată în totalitate secuilor bucovineni din judeţul Hunedoara, evenimente aniversare marcând 100 de ani de la stabilirea primilor secui bucovineni în municipiul Hunedoara. Miercuri va fi o zi a Porţilor deschise la Castelul Corvinilor, turiştii şi nu numai, având ocazia de a vizita castelul cu ghid, gratuit, între orele 10.00-16.00. De asemenea, tot miercuri, se va oficia o Liturghie pentru comemorarea celor morţi, după care, participanţii vor pleca în pelerinaj din faţa Capelei din Ceangăi. În curtea Capelei va fi dezvelit un monument, care va marca aniversarea celor 100 de ani de la stabilirea secuilor bucovineni în Hunedoara, iar preotul reformat din diasporă, Vetesi Laszlo, va susţine o expunere, având ca temă aşezările actuale ale satelor bucovinene şi ardelene. Tot în curtea Capelei din Ceangăi din Hunedoara, va fi vernisată şi o expoziţie de fotografie cu momente din viaţa ceangăilor bucovineni.

MESAGERUL HUNEDOREAN, ca partener media, vă va ţine la curent cu programul manifestărilor pentru perioada miercuri-diminică şi cu aspecte picante de la concursul judeţean de preparare a gulaşului, care a avut loc ieri, în faţa Casei de Cultură din Deva.

2 comentarii la „Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara

  • O sa primesti…cu 25% mai putin.
    Daca esti pensionar, ai noroc…doar 15%.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura