ActualitateFlash

Sediul PDL Deva, două zile sub asaltul protestatarilor

Nicolle Ebner

Vineri, peste 50 de sindicalişti de la Blocul Naţional Sindical (BNS) au pichetat, timp de două ore, sediul filialei judeţene a PDL, cerând parlamentarilor puterii să voteze moţiunea de cenzură, deoarece sunt reprezentanţii intereselor comunităţii. Sâmbătă, în faţa sediului PDL din Deva, au protestat în jur de 100 de membri PSD, acţiune inedită cel puţin în judeţul Hunedoara, unde nu s-a mai pomenit ca un partid să protesteze în acest mod, faţă de altul.

Vineri, BNS…

Sindicaliştii BNS, coordonaţi de Adolf Mureşan – preşedintele Federaţiei „Univers”, şi-au strigat în stradă dezacordul faţă de măsurile anticriză, asumate de Guvernul Boc şi au cerut celor cinci parlamentari PDL din judeţ să voteze moţiunea de cenzură. Protestul s-a desfăşurat paşnic, fără incidente, dar destul de gălăgios. Asta, pentru că, pe lângă mesaje de genul: „noi v-am ales, acum alegeţi voi între viaţa şi moartea noastră”; „votaţi pentru păstrarea salariilor şi pensiilor, nu votaţi împotriva noastră, votaţi pentru moţiunea de cenzură”, scrise pe foi, pe care erau tipărite şi fotografiile parlamentarilor Monica Iacob Ridzi, Iosif Blaga, Ioan Timiş, Viorel Arion şi Dorin Păran, protestatarii au fost dotaţi şi cu fluiere şi megafoane. Sindicaliştii au acceptat invitaţia parlamentarilor Arion şi Păran, de a participa, la o rundă de discuţii pe tema moţiunii şi a nemulţumirilor, în sediul PDL Deva, dar au refuzat categoric sticlele cu apă minerală şi apă plată, pregătite de parlamentarii democrat-liberali, pentru ca sindicaliştii să mai potolească arşiţa de afară. Discuţiile dintre cele două tabere au fost inutile, fiecare dintre părţi menţinându-şi punctul de vedere.

…sâmbătă, PSD

Sâmbătă, PSD a protestat în faţa unui sediu al PDL gol, cu uşile ferecate. Prin urmare, solicitările cuprinse într-o scrisoare deschisă, ce trebuia înmânată parlamentarilor puterii, au fost citite la microfon, de liderul filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu, având ca fundal sonor un mixaj între imnul PDL, expresii ale preşedintelui Băsescu („i-am ciuruit”), promisiuni ale premierului Boc şi fragmente din marşuri funebre. Pesediştii au venit cu apă de acasă, dar şi cu pancarte, un banner negru, pe care era scris cu portocaliu: „Opriţi genocidul social” şi mai multe steaguri negre. Toate au fost lăsate în faţa sediului PDL, însă au dispărut după câteva ore. La pichetarea sediului, au participat atât membri de partid – printre care şi fostul prefect, Ioan Samoilescu, pensionar şi el de câteva luni – cât şi liderii şi parlamentarii PSD din judeţul Hunedoara, Florin Cazacu, Laurenţiu Nistor şi Cosmin Nicula.

One thought on “Sediul PDL Deva, două zile sub asaltul protestatarilor

  • uitati-va la papagalul de cazacu ce fata de casca de miner prost are . cum poate un partid ca PSD-ul sa suporte aceasta blasfemie umana in fruntea judetului

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura