Zilele Comunei Luncoiu de Jos, la 580 de ani de atestare documentară

27 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Mâine şi poimâine, distracţia estivală se mută la Luncoiu de Jos, acolo unde va avea loc o nouă ediţie a Zilelor Comunei. Acţiunile sportive se vor desfăşura pe terenul de sport şi la sala de sport a şcolii gimnaziale din satul principal, iar spectacolul se va ţine pe scena din faţa sediului administrativ. Programul este unul variat, pentru toate vârstele şi gusturile în materie de divertisment, iar organizarea aparţine Primăriei şi Consiliului Local Luncoiu de Jos, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara.

Muzică, sport şi demonstraţii medievale
„Este o ediţie aniversară, un eveniment aparte, deoarece ne celebrăm istoria. Nu doar că e musai să ne mândrim că aparţinem acestor locuri, ci avem şi plăcerea să ne cinstim înaintaşii, sărbătorind 580 de ani de atestare documentară a localităţii Luncoiu de Jos. Legat de ceea ce am pregătit, consider că fiecare poate alege la ce îşi doreşte să ia parte. Sâmbătă, de la ora 10, încep competiţiile sportive precum exatlon, ciclism, atletism, tenis de masă, tir cu arcul, fotbal, săritura cu sacul şi trasul funiei. Pe lângă faptul că îşi vor dovedi talentul sportiv şi perspicacitatea, sunt convins ca participanţii se vor distra din plin. Vom mai avea în zona Dealu Fetii, lângă baltă, o paradă off road. E vorba de o prezentare a ceea ce pot oferi maşinile de tip 4X4. Apoi, membrii Clubului Empi din Luncoiu de Jos ne vor face o demonstraţie despre ceea ce înseamnă să stăpâneşti arta karatelor. Pentru toate eforturile celor care concurează, ne-am pregătit cu diplome, cupe şi medalii oferite din partea administraţiei publice. Seara va continua cu dansul celor de la Mistik Crew (Palatul Copiilor din Deva), recitalul trupei Today şi al lui Florin Mureşan, iar după, nu va lipsi discoteca, responsabil cu ritmurile moderne fiind Dj Mitză.”, a anunţat Călin Dud (foto) primarul comunei Luncoiu de Jos.
Potrivit acestuia, dumunică, de la ora 9 se desfăşoară meciuri de fotbal, la 12 începe un concurs de enduro, bineînţeles, pe un traseu prestabilit şi contracronometru, iar la ora 14, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara va cuceri mulţimea cu o serie de lupte demonstrative, fiind maeştri în manevrarea armelor medievale, a tirului cu arcul, a tunurilor, dar şi în atelierele meşteşugăreşti ca de exemplu de prelucrare a fierului ori de pielărie. Dansul domniţelor va purta publicul în vremurile de odinioară, costumaţiile anunţându-se a fi spectaculoase. La ora 17, cei prezenţi vor avea ocazia să se pună pe cântat şi jucat, pe scena special amenajată urmând să urce nume sonore ale cântecului popular, precum Marius Ciprian Pop, Teodora Petruţ, Mihai Cetean, Oana Rus, Vlad Linţă, Ciprian Pop (Banat), Ovidiu Olari, Ciprian Poenar şi Ioana Şteţco Poenar. De asemenea, din programul artistic fac parte Taraful de la Vaţa condus de maestrul Pera Bulz (solişti Florin Nan, Bianca Sârb şi Alina Bora) şi Ansamblul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean (dirijor prof. George Cîlţea şi coregraf Mircea Resiga). Manifestarea se va încheia cu un grandios spectacol de artificii, aşa cum se pretează pentru un astfel de moment festiv.
„Îi aştept pe toţi locuitorii comunei noastre, de la mic la mare, pe fii ai satului, dar şi pe toţi aceia care fie au rădăcini pe meleagurile noastre, fie au rude, prieteni sau pur şi simplu vor să ne viziteze. Este sărbătoarea noastră de suflet, este anul în care definim cele 580 de file de istorie şi tare m-aş bucura să petrecem în număr cât mai mare”, a fost invitaţia lansată de Călin Dud. O altă speranţă a primarului este ca oamenii să poarte straie tradiţionale, pentru a marca aniversarea aşa cum strămoşii obişnuiau să o facă.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Incendiu puternic la dealerul Dacia din Valea Jiului

Focul a cuprins clădirea de birouri şi atelierul de reparaţii auto al dealerului Dacia din Petroşani. Un angajat a suferit...

Trimis în judecată pentru păcălirea mai multor pensionari mineri

Un individ a fost prins de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara după ce le-a cerut bani mai multor pensionari mineri...

Moarte cumplită pentru un tânăr din Ţara Haţegului

Un tânăr din Densuş, tractorist la o fermă din Ţara Haţegului, a fost prins de maşina de balotat paie cu...

Închide