Comunitate

Zilele Comunei Blăjeni, sărbătorite cu cântec şi joc popular

04 blajeni (12)Magdalena Şerban

Peste weekend, a fost mare sărbătoare la Blăjeni, satul Criş găzduind „Zilele Comunei“, eveniment care în ciuda vremii capricioase şi reci, a încălzit inimile localnicilor.
Dacă ziua de sâmbătă a adus o horă ca pe vremuri şi focuri de artificii, duminică, petrecerea a fost susţinută de un spectacol în cadrul căruia a domnit folclorul autentic.
„Localnicii, dar şi fiii satului şi toţi oaspeţii care au ales să ni se alăture, s-au bucurat de o horă cu Diana Leaha şi trupa Sion, urmată de un foc de artificii, cu care am marcat manifestarea din acest an, dar şi de o discotecă pentru tineri. Duminică i-am premiat pe cei care ne dau o lecţie de longevitate în ce priveşte căsnicia, şi anume două «cupluri de aur», care au împlinit cinci decenii de mariaj. În 2014 am celebrat pentru prima oară astfel de cupluri, iar atunci au fost în jur de 50. Din păcate, nu am mai avut ocazia să-i premiem şi pe veteranii de război. Comuna noastră mai avea unul singur, care s-a stins din viaţă anul acesta. S-a lăsat şi cu petrecere, interpreţi ca Simona Costin, Vasile Coca, Maria Didraga, Anişoara Rad, Maria Mihali, Diana Leaha, Ciprian Roman sau grupul Izvoare bucurându-ne cu prezenţa lor artistică. Evident că nu avea cum să fie spectacol fără Ansamblul Tulnicul din Blăjeni, de care suntem tare mândri. Mai vreau să amintesc faptul că în afară de cea din 2014, ultima ediţie a Zilelor Comunei s-a desfăşurat în 2012, când am preluat mandatul de primar. Până atunci, se organiza un Festival al Florilor de Cireş, dar am considerat oportun să-l schimbăm, deoarece pur şi simplu existau neconcordanţe. Nu puteai face un festival al cireşelor la mijlocul lunii iunie, când acestea nu erau nici măcar rumenite. Din punctul meu de vedere, era o sărbătoare forţată: florile de cireş nu mai existau, iar fructele în sine nu erau coapte. În zona noastră nu avem cireşe coapte în 15 iunie, deci era atipic să se numească aşa”, a afirmat primarul Horia Jurcă (foto în centru), care a mai precizat că evenimentul a avut la bază bugetul local, sponsorii neînghesuindu-se să dea o mână de ajutor. Dar în ciuda greutăţilor, a fost o ediţie reuşită.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura